Tampongate, scandalul bizar al lui Charles, cel mai rușinos incident regal revine în discuție

2 noiembrie 2022   Royals

Este vorba de un incident de tristă amintire, cel mai șocant moment al monarhiei britanice. De ce sunt repuse pe tapet fanteziile din tinerețe ale lui Charles, pe atunci Prinț de Wales și ”foarte” căsătorit cu Diana?

Noul sezon ”The Crown” pare că nu vrea să ierte nimic, niciun scandal care a pus cândva monarhia britanică pe jar.

Nu face excepție nici așa-zisul Tampongate, o conversație notorie dintre Charles și Camilla, care va șoca puțin publicul. Sunt amănunte de zeci de ani, care vor fi readuse în atenția publică și nici gând la ora respectivă, atunci când s-au întâmplat, nu au avut același grad de viralizare. Să nu uităm că serialul ”Netlix” este așteptat în întreaga lume.

Referirea se face la o conversație telefonică din 1989, înregistrată de un pasionat al comunicațiilor, care a circulat în presă la ora respectivă atât audio, cât și transcrisă, notează publicația DailyMail.

Șefii Netflix au intrat deja în colimator, pentru decizia lor de ”prost gust” de a readuce în discuție acest incident rușinos pentru monarhia britanică. Despre ce este vorba, de fapt?

Este discuția telefonică dintre îndrăgostiții Charles și Camilla și desigur că nu s-ar fi gândit vreodată că cineva le-a interceptat-o și că avea să devină publică! Și în niciun caz promovată în 2022!

Ei bine, este de notorietate pasiunea care îi învăluia din tinerețe pe cei doi. Charles nu a putut niciodată s-o uite pe cea care îi este acum regină consoartă, chiar dacă Lady Diana suferea atunci și a recunoscut într-un interviu ulterior: ”Eram trei în acea căsnicie, era aglomerat.”

Înregistrarea a revenit pe tapet și în 1993 în Revista People, la scurt timp de la separarea Dianei de Prințul Charles.

Actorii Dominic West și Olivia Williams îi joacă pe Prințul Charles și pe Camilla în acest sezon ”The Crown” și au filmat deja infama discuție, total nepotrivită pentru un rege și o regină, în ziua de azi. Cu siguranță cuplul regal va viziona cu noduri momentul.

Dar ce este Tampongate? O discuție sexy între doi îndrăgostiți. Charles, atunci Prinț de Wales, îi mărturisește duios Camillei că și-ar dori să fie un tampon intern, iar asta fiindcă tânjea să se afle mereu în interiorul ei. Atât de mare era pasiunea pe care Charles o nutrea față de Camilla, iar în această iubire a fost constant toată viața și iată că dragostea lor a reușit să învingă probele timpului.

Fără îndoială, vâlva creată din cauza acestui incident va fi și mai mare, în vremurile acestea, când tehnologia este pe val și accesibilă oricui.

Noul sezon ”The Crown” se anunță exploziv!

Foto: Getty

Mai multe