Tânăr, miliardar și necăsătorit. Prințul moștenitor din Liechtenstein e pe lista celor mai doriți burlaci
Fiul Prințului Alois și al Sofiei de Bavaria, Joseph Wenzel de Liechtenstein este unul dintre puținii prinți europeni care este încă singur. Cu o avere colosală, e considerat a fi una dintre cele mai bune partide printre regalii europeni.
Joseph Wenzel, moștenitorul Familiei Princiare din Liechtenstein, este unul dintre rarii prinți europeni care este încă singur. La doar 30 de ani, acest tânăr prinț este fiul cel mare al Prințului Alois și al Prințesei Sophie de Bavaria. Al doilea în ordinea succesiunii la tron, fratele Carolinei de Liechtenstein cultivă totuși un sentiment de mister în ceea ce îl privește, având apariții publice doar în rare ocazii. Și în timp ce unii prinți europeni, precum Prințul Emmanuel al Belgiei, sunt foarte prezenți pe rețelele de socializare, acesta nu este în mod clar cazul Prințului de Liechtenstein. Dar ce știm despre el?
Născut în mai 1995, Joseph Wenzel de Liechtenstein a fost educat la unele dintre cele mai prestigioase școli din Marea Britanie, inclusiv la Malvern College, care este foarte apreciat de aristocrația britanică. Dar, după câteva călătorii în America de Sud, organizate după ce a absolvit, Prințul Joseph a devenit foarte discret. Și, deși informațiile despre viața sa personală sunt puține, este clar că tânărul are deja o moștenire impresionantă pe numele său. După cum a relatat anterior agenția de presă Bloomberg, citată de „Vanitatis”, averea bunicului său, Hans-Adam al II-lea (actualul șef de stat al Liechtensteinului și CEO al băncii private LGT Group) este estimată la peste 11 miliarde de euro - făcându-l unul dintre cei mai bogați prinți din lume.
Deși își e onorabil să păstreze discreția, Joseph Wenzel din Liechtenstein a acordat totuși câteva interviuri rare presei locale. Într-un interviu apărut în „Liechtensteiner Volksblatt”, el a vorbit despre copilăria sa. „Nu a fost ceva diferit față de ceea ce a trăit oricine altcineva la vârsta mea. Încă de la grădiniță, aveam un grup de prieteni pe care îi vizitam și pe care îi puteam invita acasă”, își amintește el, înainte de a adăuga: „Mai târziu, era foarte important pentru mine să fiu un adolescent normal și să fac lucrurile pe care le făcea toată lumea".
Într-un alt interviu, citat de această dată de cotidianul elvețian „Blick”, Joseph Wenzel de Liechtenstein a vorbit despre relația foarte specială pe care o are cu bunicul său, Hans-Adam al II-lea. Cei doi erau foarte apropiați și mergeau în mod constant împreună la schi și la pescuit. Întrebat despre actualul șef de stat, tânărul prinț a dezvăluit chiar că îl consideră un adevărat model de urmat. „Îl văd pe bunicul meu ca pe un model, mai ales pentru că are întotdeauna un răspuns și o explicație pentru fiecare întrebare pe care mi-o pun”, a spus el.
FOTO: Profimedia, Marea Curte Ducală