Testat pozitiv, Charles a ieşit mai repede din carantină. Cu o săptămână mai devreme...

31 martie 2020   Royals

Carantina lor nu este la fel ca a noastră.

În sensul că cei cu sânge albastru par să-şi revină mai repede după infectare şi au voie la o ieşire prematură din izolare. Prinţului Charles mai exact, în vârstă de 71 de ani, i-a fost permis să iasă din carantină la doar o săptămână după ce a fost testat pozitiv pentru Covid-19.

Şi asta pentru că prinţul ar fi avut o formă uşoară de infecţie, iar acum se află, deja, într-o stare bună de sănătate.

Moştenitorul tronului britanic a afişat primele simptome odată cu data de 21 martie, pe când se afla la reşedinta sa din Gloucestershire, a doua zi călătorind spre Castelul Balmoral din Scoţia.

Cât despre Camilla, aceasta a fost testată negativ pentru infecţie şi nu prezintă niciun simptom, dar ducesa rămâne autoizolată până la sfârşitul acestei săptămâni.

Ieşirea prinţului din autoizolare după doar şapte zile şi nu 14 înseamnă că acesta va participa la întâlniri oficiale şi va putea face mişcare în aer liber.

Vinerea trecută, a fost făcută publică o înregistrare cu Prinţul Charles în izolare, în timp ce îi aplauda pe medicii britanici, iar în imagini putem vedea că acesta părea încă de pe-atunci că se simte bine.

Probabil că Charles are organismul unui atlet de 20 de ani...

Mai multe