Timidă și bucălată: ce schimbată era Kate Middleton la prima ei apariție în familia regală!
Astăzi, este Prințesă de Wales și una dintre cele mai importante femei din casa regală britanică. Pe vremuri, însă, atunci când făcea primii pași timizi în această familie impozantă, din postura de iubită a Prințului William, lucrurile erau destul de diferite.
Fizic, Kate Middleton era aproape de nerecunoscut, lucru firesc având în vedere că au trecut mai mult de zece ani de la nunta ei cu Prințul de Wales. Dar lucrurile stăteau diferit și din punct de vedere al atitudinii tinerei de atunci.
În urmă cu 14 ani, când Kate Middleton a participat alături de William la aniversarea de 60 de ani a pe atunci Prințului Charles, ea era în mare parte necunoscută și, prin urmare, a fost ignorată de mulți dintre invitații la petrecere, susține un fost majordom regal citat de presa britanică. În 2008, Kate era iubita Prințului William și, prin urmare, a fost invitată la petrecerea de 60 de ani a actualului Rege Charles, petrecere care a avut loc la casa lui de la țară, Highgrove Estate. Deși cuplul era deja împreună de cinci ani la momentul acelei petreceri de acum 14 ani, Kate Middleton a fost ignorată la acel eveniment și nimeni nu a încercat să vorbească cu ea, pentru că mulți dintre oaspeți nu știau cine este.
Grant Harrold, care era majordomul lui Charles la acea vreme, susține că prințesa ar fi asaltată de invitați, dacă același eveniment s-ar întâmpla astăzi. Expertul britanic în etichetă a declarat că i s-a făcut milă de Kate, care „stătea singură în mijlocul unui cort”.
„Era un cort de petreceri. Îmi amintesc că ea stătea singură în mijloc. Și nimeni nu vorbea cu ea sau nu se apropia de ea pentru că nu știa cine este și nici nu o recunoștea. M-am dus și am vorbit cu ea în timp ce așteptam ca Will să vină și ea a fost foarte drăguță. Dar, acum, ți-ai putea-o imagina pe Kate în mijlocul unei camere, fără ca nimeni să vorbească cu ea? În niciun caz, acum, Kate Middleton ar fi asaltată.”
La rândul lui, Duncan Larcombe, corespondentul regal al The Sun care a fost la evenimentul respectiv, a declarat și el în 2018 că soția lui William era mult mai timidă și mai tăcută decât este astăzi, lucru normal, până la urmă. Astăzi, Kate Middleton este Prințesă de Wales și viitoare regină consoartă, iar vocea ei este una dintre cele mai importante de la palat.
Foto: Profimedia, Getty Images