Ținuta pentru "muncă" a lui Kate Middleton: prințesa a făcut o obsesie pentru aceste piese

24 februarie 2023   Royals

Prințesa de Wales este lăudată pentru garderoba ei elegantă, dar practică și, în ultimele luni, Kate pare că și-a stabilit propriul cod vestimentar pentru muncă: pantaloni, sacouri și bluze tip helancă.

Bluzele pe gât, în special, sunt o opțiune cât se poate de versatilă, deoarece Kate Middleton poate schimba instantaneu o ținută anterioară adăugând la acea bluză piese noi, precum niște pantaloni sau o fustă. 

Stiliștii au observat că, iarna aceasta, bluza tip helancă a devenit o piesă omniprezentă în garderoba lui Kate, deoarece îi permite acesteia să fie practică în timpul angajamentelor regale.

„Funcționează bine pentru Kate, deoarece este o piesă vestimentară conservatoare. Kate nu ar putea purta o bluză cu un decolteu în V, de exemplu, când se aplecă și vorbește cu copiii. Helanca este o piesă vestimentară foarte modestă de purtat”, este de părere stilista Susie Hasler, citată de publicația britanică The Daily Express.

Pe lângă faptul că acest tip de bluză este una practică, este și o alegere măgulitoare pentru silueta zveltă a lui Kate Middleton, deoarece îi „echilibrează” ținutele.

Bluza pe gât funcționează foarte bine pentru silueta lui Kate, explică stilista citată, menționând că acest tip de bluză nu este potrivită, de exemplu, pentru o femeie cu un bust mare sau umeri largi: „Nu ar fi măgulitor, deoarece sânii vor ajunge să arate ca și cum ar fi parte din gât. Dar când ai un bust mic și șolduri înguste, o bluză pe gât echilibrează restul ținutei”.

Kate Middleton nu a început să poarte obsesiv doar pulovere mulate și pe gât, ci și rochii tricotate cu gât înalt. Potrivit stiliștilor, rochia tricotată face parte din noua formulă de stil a Prințesei de Wales; aceasta alege să o poarte, de cele mai multe ori, cu o curea, sub o haină clasică de iarnă cu cizme.

Mai mult, simplitatea garderobei de iarnă a lui Kate Middleton face ca admiratoarele regale să poată recrea acasă ținutele prințesei, dacă investesc în câteva elemente de bază de calitate, ce pot fi purtate în mod repetat în anii următori.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe