Ținuta perfectă a Reginei Camilla! Cum a reușit să iasă din anonimat la cea mai recentă apariție

24 iulie 2023   Royals

Regina Camilla a bifat o altă apariție elegantă ieri, în Great Yarmouth! A îmbrăcat o rochie albastră cu detalii albe, la care a asortat o geantă în valoare de 2.220 de lire sterline.

Având în vedere vremea capricioasă din Marea Britanie, Regina Camilla, în vârstă de 76 de ani, a asortat la restul ținutei un palton Bristol Trench de la Camilla și Marc, care costă 630 de lire sterline, dar și o umbrelă argintie.

Pe site-ul brandului, haina purtată de Regina Camilla are următoarea descriere: „Bristol Trench este o haină ușoară, concepută pentru a fi purtată în sezonul de primăvară sau de toamnă. Acest trench se remarcă prin detaliile sale, cu epoleți la umeri, clapete în față și în spate, cu detalii fine și cataramele acoperite cu piele”.

Îmbrăcată atât de elegant, Regina Camilla a vizitat Casa Anna Sewell, înainte de a fi întâmpinată și de poneii din zonă. Regina, care și-a sărbătorit recent cea de-a 76-a aniversare, a purtat pe sub trench-ul albastru o rochie Fiona Clare personalizată. Rochia are mâneci trei sferturi și un detaliu alb în partea din față. 

În ceea ce privește încălțămintea, Regina Camilla a optat pentru pantofi cu tocuri mici, bej, care se potrivesc perfect cu trench-ul. La întreaga ținută, Regina Camilla a asortat geanta Bottega Veneta "Intrecciato small leather shoulder bag", care valorează 2.220 de lire sterline, scrie express.co.uk.

Ce scop a avut vizita Reginei Camilla în Great Yarmouth

Regina Camilla a vizitat ieri Great Yarmouth pentru a afla mai multe despre o organizație caritabilă pentru bunăstarea animalelor și pentru a vedea o ediție istorică a „Black Beauty”, scris de Anna Sewell.

În cadrul vizitei regale, Regina Camilla a fost întâmpinată de Lynn Cutress, directorul executiv al organizației de caritate pentru bunăstarea animalelor Redwings, la Casa Anna Sewell. La întâlnire, regina a aflat toate amănuntele despre organizație de la Helen Whitelegg, managerul de politici și cercetare al Redwing.

Cum a fost sărbătorită Regina Camilla de ziua ei

Pe 17 iulie, Regina Camilla a împlinit 76 de ani, marcând astfel prima sa aniversare de la începutul domniei Regelui Charles și încoronarea lor de pe 6 mai. Familia și multe organizații din Marea Britanie i-au transmis public Reginei Camilla urări pentru ziua ei de naștere. În frunte au fost Kate Middleton și Prințul William, care i-au transmis urările lor pe pagina lor comună de Twitter.

Militarii au tras salve de tunuri, dar au și cântat în onoarea reginei lor. „Salvele de tunuri și muzica au marcat primul salut oficial pentru ziua de naștere a Reginei de la Aderarea Regelui în septembrie 2022. S-au tras salve de tun la Edinburgh, York, Hillsborough, Cardiff și Londra, iar The Band of the Irish Guards a interpretat "Happy Birthday" în timpul schimbării gărzii la Palatul Buckingham. Salutul cu tunuri există de secole și reprezintă tragerea de tunuri sau de arme de foc în semn de respect, folosit pentru a marca ocazii speciale sau ca onoare militară”, e mesajul apărut pe pagina oficială de Facebook The Royal Family.

Foto: Getty Images

Mai multe