Toate biletele epuizate înainte de deschiderea Castelului Balmoral pentru vizită! Decizia Regelui Charles
Monarhul în vârstă de 75 de ani le permite vizitatorilor să viziteze Castelul Balmoral în această vară. Toate biletele pentru tururi au fost epuizate. Este prima dată când reședința scoțiană își deschide porțile, după moartea Reginei Elisabeta a II-a.
Biletele pentru tururile la Castelul Balmoral, care le permit vizitatorilor să vadă pentru prima dată în interiorul casei familiei regale, s-au epuizat rapid în 24 de ore!
Reședința regală scoțiană a Regelui Charles al III-lea va fi deschisă publicului în perioada 1 iulie - 4 august, dar biletele s-au epuizat într-o zi de la punerea în vânzare, miercuri.
Vizitatorii vor putea explora părți ale reședinței regale înainte ca Regele și Regina Marii Britanii să își petreacă vacanța de vară la castelul Aberdeenshire.
40 de bilete pe zi au fost puse la dispoziția publicului.
Anterior, oamenii de rând au putut să viziteze doar sala de bal și să se plimbe pe domeniul exterior al castelului. Inițiativa face parte din planul actualului suveran britanic de a face palatele regale mai accesibile publicului. Charles este foarte apropiat de oameni, de fiecare dată în public el vorbește cu ei, îi ascultă.
Turul Castelului Balmoral, care este acum epuizat, a avut un preț de 100 de lire sterline pentru vizitarea simplă sau 150 de lire sterline pentru tur plus ceaiul de după-amiază, un ritual șic foarte regal, menit să te plaseze exact în atmosfera specifică unei asemenea locații.
Pe site-ul web al Castelului Balmoral se precizează că aceste tururi sunt primele de natură extinsă, de când castelul a fost finalizat în 1855!
”Vizita te va transpune într-o călătorie istorică prin câteva dintre frumoasele încăperi ale castelului Balmoral.”, se mai arată în descriere.
„Veți afla despre originile castelului și despre cum a fost iubit de generații întregi ale familiei regale. Călătorește în timp, de la achiziționarea Balmoralului de către Regina Victoria și Prințul Albert și până în prezent, unde poți vedea cum camerele din castel sunt folosite astăzi de Regele și Regina Marii Britanii și de alți membri ai familiei regale.”
Balmoral a fost locul de suflet al Reginei Elisabeta. Castelul este încărcat de istorie și momente superbe de familie.
Foto: Profimedia & GettyImages