Toți nepoții regelui, într-o imagine adorabilă. Prințesa adolescentă Estelle a purtat un mini îndrăzneț

18 decembrie 2024   Royals

Prințesa Estelle, împreună cu bunica sa, Regina Silvia, și verișorii ei au fost fotografiați în timp ce împodobeau mai mulți brazi de Crăciun într-un salon al Palatului Regal din Stockholm.

Cu această ocazie, fiica cea mare a Prințesei Victoria a Suediei s-a îmbrăcat în tradiționalul roșu festiv, mai exact un compleu cu un pulover fin și o fustă mini, o ținută obișnuită, până la urmă, pentru o adolescentă modernă.

Estelle a fost însoțită de toți verișorii ei regali, copiii Prințesei Victoria, ai Prințului Carl Philip și ai Prințesei Madeleine, și anume: Prinții Nicolas, Alexander, Gabriel, Oscar, Julian, Leonore și Adrienne, aceștia pozând, cu această ocazie, într-un tablou complet de familie alături de bunica lor, Regina Silvia.

Această simpatică reuniune de familie vine după ce prima născută a Prințesei Victoria a Suediei ne-a cucerit pe toți atunci când fost fotografiată chiar de către mama ei, cu ocazia zilei Sfintei Lucia, o sărbătoare tradițională suedeză, celebrată pe 13 decembrie.

Tradiția de Sf. Lucia este parte integrantă a culturii suedeze, un obicei vechi de 400 de ani, care implică pregătirea de dulciuri de Crăciun și o atmosferă specială creată de procesiuni cu oameni care cântă melodii tradiționale, purtând lumânări și îmbrăcați în veșminte albe.

Ei bine, cu acea ocazie, Prințesa Moștenitoare Victoria a pozat-o pe fiica sa, Prințesa Estelle, îmbrăcată conform tradiției, într-o rochie lungă albă, cu un coș cu dulciuri în brațe, la palatul regal din Haga. Imaginea a fost postată, apoi, pe contul oficial de Facebook al Palatului, prilej pentru noi de a admira cât de mult a crescut adolescenta de doar 12 ani și-n ce femeie frumoasă se transformă ea.

Bucățică ruptă din mama sa, a doua în succesiunea la tronul suedez este o tânără care-ar putea avea oricând o carieră în modelling, dacă destinul nu i-ar fi rezervat, deja, o responsabilitate mult mai importantă: cea de viitoare regină.

Foto: Profimedia, Getty Images, Facebook

Mai multe