Tragediile din viața celui mai bogat prinț al Europei, Hans Adam de Liechtenstein
La doi ani și jumătate de la moartea soției sale, șeful statului Liechtenstein se confruntă cu moartea subită a celui mai mic copil al său.
A fost o perioadă dificilă pentru Familia Princiară din Liechtenstein, după ce fiul cel mic al Prințului Hans Adam, șeful statului și al casei, a murit la vârsta de 51 de ani. Prințul Constantin a murit subit la 6 decembrie, iar cauzele decesului său sunt necunoscute, ceea ce este de înțeles având în vedere discreția cu care își conduc întotdeauna afacerile.
Vestea, însă, l-a lovit din plin pe Prințul Hans Adam al II-lea, având în vedere că acum doi ani și jumătate, în vara anului 2021, el și-a pierdut soția, pe Prințesa Marie, la vârsta de 81 de ani, în urma unui accident cardiovascular. Iar acum câțiva ani, una dintre nurorile lui s-a luptat cu cancerul.
Totuși, în ciuda notorietății lor și a averii impresionante, membrii acestei familii princiare nu sunt foarte interesați să se vorbească despre ei, motiv pentru care nu au rețele de socializare, iar evenimentele lor abia dacă sunt acoperite de mass-media. Este adevărat că este o țară mică, dar la fel sunt și Monaco și Luxemburg, iar Familia Princiară de Liechtenstein are un portofoliu internațional mult mai mare, astfel că e de înțeles de ce e mult mai rezervată.
De pildă, Prințul Hans Adam deține grupul bancar LGT și o avere personală de 3,5 miliarde de dolari, potrivit revistei „Forbes”, ceea ce îl face cel mai bogat membru al unei familii regale din Europa. Hans Adam al II-lea s-a născut ca Prinț Moștenitor al Liechtensteinului, ca rezultat al căsătoriei dintre Franz Josef și contesa Gina Norberte de Wilczek. Absolvent al unei facultăți elvețiene de afaceri și economie, el și-a dedicat întotdeauna viața lumii bancare, de unde și averea sa mare. Prințul este un suveran foarte iubit, deși a cunoscut și el partea sa de crize. În 2003, de exemplu, micul principat a organizat un referendum pentru a stabili dacă Hans Adam ar trebui să aibă mai multă putere. El însuși a amenințat public că va părăsi țara și familia dacă nu va obține aprobarea cetățenilor, care în cele din urmă i-au acordat întregul lor sprijin.
Acum Prințul Hans Adam are 78 de ani și este retras din 2014, deși nu a abdicat, astfel că moștenitorul său, Alois, este cel care asigură funcția de regent, pentru a pregăti tranziția puterii.
O familie secretoasă
Hans Adam s-a căsătorit cu contesa cehă Marie-Aglaé Kinsky, verișoara sa îndepărtată, cu care a avut patru copii și au cincisprezece nepoți. La rândul ei, Marie a fost al patrulea din cei șapte copii ai contelui Ferdinand Carl Kinsky von Wchinitz und Tettau și ai soției sale, contesa Henriette von Ledebur-Wicheln. Familia ei a fost nevoită să părăsească Cehoslovacia în 1945 și s-a stabilit în Germania. După ce și-a terminat studiile acolo, a plecat în Marea Britanie pentru a-și îmbunătăți limba engleză și, ulterior, s-a înscris la Academia de Arte Aplicate de la Universitatea din München, unde a absolvit. Marie s-a stabilit apoi la Paris, iar mai târziu a lucrat ca designer industrial la o tipografie din Dachau, înainte ca dragostea vieții ei să îi iasă în cale. Cel mai mare dintre copiii ei și ai lui Hans Adam este Alois, moștenitorul și viitorul șef de stat al Liechtensteinului. El este căsătorit cu Sophie de Bavaria, cu care formează un cuplu foarte discret. Atât de mult încât boala prințesei din 2003 a trecut aproape neobservată de presă. Sophie a fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală benignă, de care s-a recuperat perfect.
Prințul Alois și Prințesa Sophie au patru copii, dar, spre deosebire de celelalte familii princiare europene, ei nu sunt cunoscuți de marele public. Nici măcar Joseph Wenzel, care va deveni șeful Casei Regale din Liechtenstein. Ultima oară când s-a auzit de el, a urmat cursurile Academiei Militare Regale Sandhurst din Marea Britanie, unde a absolvit în august 2017. În vârstă de 28 de ani, nu se știe dacă are o iubită și ori planuri de căsătorie. Frații mai mici ai lui Joseph Wenzel sunt, de asemenea, necunoscuți. Aceștia sunt Marie Caroline, singura fată, George și Nikolaus.
Al doilea dintre copiii lui Hans Adam și Marie este Prințul Maximilian, care este CEO al afacerii de familie LGT Group. La fel de discret ca și frații săi, numele său a ținut prima pagină a ziarelor în urmă cu câțiva ani, atunci când Meghan Markle a apărut în scenă. Prințul este, de asemenea, căsătorit cu o femeie de culoare, panameza Angela Gisela Brown. Actuala prințesă a absolvit Parsons School of Design, unde a primit premiul Oscar de la Renta. Ea a lucrat ca stilist timp de trei ani, până când și-a creat propria marcă de haine, numită A Brown. În ianuarie 2000, Angela și Maximilian s-au căsătorit la biserica St. Vincent Ferrer din New York. Din acel moment, ea a devenit Prințesă de Liechtenstein. Ei locuiesc între principat și Londra împreună cu singurul lor fiu, Prințul Alfons, al șaselea în linia de succesiune la tron.
Poate că cea mai cunoscută membră a familiei, cel puțin în Spania, este Prințesa Tatiana, deoarece a fost legată romantic de Regele Felipe. Este adevărat că fiica lui Hans Adam și Marie-Aglaé și a Regelui Spaniei s-a întâlnit și a legat o frumoasă prietenie pe vremea când studia la Madrid, dar nu a existat niciodată cel mai mic indiciu că între ei a existat ceva mai mult. Totuși, acest lucru a fost suficient pentru ca presa, nerăbdătoare la acea vreme ca Felipe să-și găsească o iubită, să o desemneze drept candidata ideală. Timpul a trecut, la fel și agitația legată de relația dintre prinț și prințesă, care și-au continuat viețile separate. În 1997, ea a început să se întâlnească cu un tânăr care se numea tot Filip, baronul Philipp von Lattorff, cu care s-a căsătorit pe 5 iunie 1999 la Catedrala Sfântul Florian din Vaduz. Tatiana și Phillip are șapte copii, doi băieți și cinci fete. Tatiana și familia sa numeroasă locuiesc în Austria, în orașul Goldgeben, și sunt rareori văzuți în public.
Ultimul dintre fiii lui Hans Adam este acum pe prima pagină a ziarelor după moartea sa subită. Prințul Constantin a lucrat ca director general al Fundației Prințului de Liechtenstein, care gestionează proprietățile Familiei Princiare, și membru al Consiliului austriac pentru dezvoltare durabilă. Născut la 15 martie 1972 la St. Gallen, el a absolvit Liceul Liechtenstein în 1991 și a continuat să studieze dreptul la Salzburg. Prințul Constantin a fost căsătorit cu contesa Marie Gabriele Franziska Kálnok, pe care a lăsat-o văduvă cu trei copii: Moritz, Gina și Benedikt. Prințul și Marie, cea de-a șasea fiică a contelui Alois Hugo Alexander Georg Guntram și a baroanei Sieglinde Von Oer, și-au sărbătorit nunta în 1999 la Číčov, Slovacia. Prințesa lucrează ca somelier la crama familiei, The Prince of Liechtenstein's Winery Cellars.
FOTO: Getty Images, Profimedia