Transformare uluitoare! Cum arăta Margareta a României acum 20 de ani?

30 ianuarie 2024   Royals

Majestatea Sa Margareta a trecut printr-o schimbare vizibilă, atât corporal, cât și vestimentar, iar de câțiva ani a ajuns la „standardul” impus de casele regale.

Ne face plăcere să urmărim evoluția doamnelor de la casele regale, felul în care se aranjează, ce piese vestimentare aleg, ce bijuterii din colecțiile de familie preferă să poarte. Și, de-a lungul anilor, observăm o evoluție îmbucurătoare atât al stilurilor vestimentare, cât și al siluetelor. Ce-i drept, obesia pentru „măsura O” impusă de Victoria Beckham în showbiz a contaminat și casele regale, de la Prințesa Diana încoace și continuând cu Prințesa Kate, iar celelalte doamne par să o urmeze ca un ideal al supleței și eleganței.

Poate și în trecut doamnele erau preocupate ca silueta lor să fie una subțire, ca de viespe - vezi exemplul Împărătesei Sisi a Austriei - și să fie frumos etalată în rochii pe talie și costume cambrate. Dar acum devine un „must” și chiar femei cu forme, precum prințesele Beatrice și Eugenie ori, mai nou, Regina Mary a Danemarcei au făcut efortul de-a ajunge la „standardul” nescris, dar impus.

Chiar și în Familia Regală română s-au produs schimbări notabile, la acest capitol, și ne bucurăm că Majestatea Sa Margareta este un etalon de prestanță și eleganță, ea însăși făcând eforturi pentru a ajunge la forma de acum. 

Dacă ne uităm în urmă, acum mulți ani, atunci când au sosit pentru prima dată în România, fiicele Regelui Mihai arătau total altfel decât acum. Toate principesele aveau câteva kilograme în plus și nu erau atât de preocupate de imaginea lor. Însă, odată cu intrarea lor oficială în viața publică și cu asumarea rolurilor de membre active ale Casei Regale, aceste lucruri s-au schimbat.

Cea mai vizibilă transformare a fost cea a Custodelui Coroanei, care a slăbit spectaculos și care are o grijă deosebită pentru imaginea afișată. Iar garderoba prezentată în ultimii ani de Margareta a României a evoluat și ea spre una mai rafinată, cu accente mai puternice de culoare și cu introducerea elementelor moderne - semn că cineva e atent și la trendurile impuse de mai tinerele Kate Middleton și Regina Letizia.

Totodată, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria i-au urmat exemplul și acum sunt mult mai în formă decât în trecut și, ceea ce ne bucură și mai mult, sunt și mai prezente în viața publică românescă.

FOTO: Profimedia, Casa Majestății Sale

Mai multe