Tu eşti, Harry? Distracţie de zile mari pentru prinţul englez, în Nepal
Roşcovanul regal poate fi şi mai roşu decât ne-a obişnuit. Asta cu ajutorul unei pudre colorate cu care a fost mânjit pe faţă, ca urmare a participării la festivalul hindus al culorilor, tradiţionalul Holi.
S-a întâmplat în Nepal, acolo unde Prinţul Harry se află într-o vizită oficială de cinci zile, şi evident că fratele mai mic al lui William n-a putut rata tradiţionala bătaie cu pudră colorată, care avut loc la o şcoală generală din localitatea Leorani.
Prezenţa unui astfel de vlăstar regal în această ţară din sudul Asiei a fost, aşa cum ne aşteptam, un mare eveniment pentru nepalezi, prinţul în vârstă de 31 de ani fiind primit cu onoruri şi ceremonii populare în satele de la poalele munţilor Himalaya, pe care le-a vizitat până acum.
Harry a fost, în unele situaţii, pur şi simplu sufocat de ghirlandele şi eşarfele colorate dăruite de gazdele nepaleze. Mai mult, acesta a acceptat cu plăcere să poarte şi diferite căciuli şi turbane tradiţionale hinduse şi să i se deseneze „al treilea ochi“ pe frunte, acel punct roşu purtat atât de femei, cât şi de bărbaţi.
Ne place că, în vizitele sale oficiale, Harry este degajat, cu zâmbetul pe buze şi foarte amuzant, bucurându-se de fiecare dată să cunoască obiceiurile popoarelor pe care le vizitează.