Ultima regină europeană, Margrethe a II-a, este cel mai longeviv monarh danez

18 iulie 2023   Royals

Pentru cei care s-au întrebat de ce regina Danemarcei nu a abdicat, în ciuda problemelor de sănătate, iată și răspunsul: a bifat propriul record regal.

Prințul Frederik se află, cumva, în ipostaza în care a fost Prințul Charles vreme de 70 de ani: într-o lungă așteptare a accederii sale la tron. Și asta pentru că ambele regine mame, Elisabeta a II-a și Margrethe a II-a, au avut ambiția de a-și păstra coroana pe cap cât mai mult timp.

Și iat-o acum pe daneza Margrethe a II-a, la cei 83 de ani ai săi împliniți pe 16 aprilie, rămasă și singura regină europeană în funcție, cum a bifat propriul record regal: este cel mai longeviv monarh al Danemarcei.

Până acum, acest record a fost deținut de Regele Christian al IV-lea, care abia avea 11 ani când a urcat pe tron, după ce tatăl său a murit în 1588. Întrucât acesta nu era încă major, a fost introdus un guvern lider, care pentru anii următori s-a ocupat de conducerea ţării. Încoronarea lui a avut loc în august 1596, când Christian al IV-lea a primit toate puterile și privilegiile regale. Acesta a domnit până la moartea sa în februarie 1648 - adică pentru aproximativ 51 de ani și șase luni. La scurt timp după încoronarea sa în 1596, Christian al IV-lea a început construcția Turnului Uriaș de la Koldinghus. În același timp, a fost înființată Sala Cavalerilor, care, cu o lungime de 57 de metri, era a doua cea mai lungă din Europa de Nord.

Majestatea Sa Regina Margrethe a II-a a preluat tronul de la tatăl ei, regele Frederik al IX-lea, pe 14 ianuarie 1972, iar de la mijlocul acestei luni este cel mai longeviv monarh domnitor din istoria Danemarcei. 

Suverana a sărbătorit momentul cu o ședință foto la bordul navei regale Dannebrog și cu un dineu chiar în acea Sală a Cavalerilor construită de regele Christian al IV-lea. Pentru servirea mesei, s-a folosit un set special de argint, vechi de 400 de ani, cu sfeșnice și o decorațiune de masă din argint masiv, cântărind 190 de kilograme și reprezentând o scenetă cu Poseidon, zeul mărilor, o corabie nordică și nimfe ale mării - un cadou unic pentru Regele Christian al IX-lea și Regina Louise, cu ocazia aniversării nunții lor de aur, în 1892.

FOTO: Keld Navntoft, Casa Regală

Mai multe