Povestea unguroaicei Geraldine, ultima regină a Albaniei

22 iunie 2022   Royals

Da, micul stat din Balcani a fost, cândva, monarhie și a avut o regină frumoasă și cochetă. Timp de un an, această unguroaică cu origini nobile a purtat corona albaneză alături de un rege cu 20 de ani mai în vârstă.

Povestea acestei Regine Geraldine este unică în istoria albaneză: este singura regină consoartă din vremurile moderne și a domnit alături de soțul ei mai puțin de un an, înainte ca aceștia să fie izgoniți din țară din cauza invaziei vecinilor italieni.

Chiar și-așa, deși și-a petrecut restul vieții rătăcind prin lume, încercând să găsească un loc unde să se stabilească, Regina Geraldine nu a renunțat niciodată să promoveze interesele fiului ei, Prințul Leka al Albaniei, un rege fără coroană ca mulți alții.

Astăzi, singurul pretendent al unui tron care nu mai există în Albania este nepotul lui Geraldine, Prințul Leka Gogo al II-lea, în vârstă de 40 de ani, născut în Africa de Sud și care trăiește în prezent la Tirana.

Ei bine, Contesa Geraldine Apponyi de Nagy-Appony s-a născut la 6 august 1915, la Budapesta, tatăl acesteia fiind membru al nobilimii maghiare, Contele Gyula Apponyi de Nagy-Appony, iar mama ei o moștenitoare americană bogată, Gladys Virginia Steuart.

După moartea tatălui ei în 1924, mama lui Geraldine s-a recăsătorit, iar copiii au fost trimiși la un internat de lângă Viena, Austria. Acolo, Geraldine a început să se întrețină singură pe măsură ce averea familiei începea să se sfârșească.

La sfârșitul anilor ’30, tânăra a lucrat ca stenografă și vânzătoare în magazinul de suveniruri al Muzeului Național din Budapesta și nici nu visa că un titlu de regină o aștepta după colț...

În timp ce Geraldine încerca să-și facă un nume în înalta societatea maghiară, în Albania, președintele Amet Bej Zogu s-a autoproclamat Regele Zog I al Albaniei și avea nevoie de o mireasă pentru a oferi stabilitate acestei noi familii regale.

Numai că regele a delegat treaba asta cu alegerea soției surorilor sale, care au călătorit prin Europa pentru a-i găsi o mireasă potrivită. Zis și făcut. Surorile lui Zog au călătorit făcând fotografii cu femei pe care le credeau că ar fi potrivite, iar părintre acestea s-a numărat și Geraldine. Când Regele Zog i-a văzut fotografia, a considerat-o demnă de a fi regina lui, iar Geraldine a fost chemată în Albania pentru a-l întâlni.

Geraldine și-a întâlnit viitorul soț în decembrie 1937, cu doar câteva zile înainte de logodna lor. După logodnă, contesa maghiară a fost numită Alteța Sa Regală Prințesa Geraldine a Albaniei și supranumită „Trandafirul Alb al Ungariei”. Lucrurile s-au precipitat deși Geraldine nu vorbea albaneza, nu știa aproape nimic despre noua ei țară și nu participa la discuții oficiale alături de soțul ei.

În plus, era și cu 20 de ani mai mică decât acesta. Cu toate acestea, prințesa a acceptat să se mărite cu Regele Zog pe 27 aprilie 1938, la Tirana, devenind, drept urmare, Regina Albaniei. Nunta lor a avut loc în prezența demnitarilor italieni, inclusiv a trimisului prim-ministrului de atunci, temutul Benito Mussolini. Mai mult, noul cuplu regal a plecat în luna de miere cu un Mercedes-Benz 540 dăruit de un alt dictator al acelor vremuri, sângerosul Adolf Hitler.

Aceste momente festive s-au petrecut sub amenințarea constantă a războiului, iar Regina Geraldine avea să petreacă mai puțin de un an îndeplinindu-și noul rol.

În luna aprilie a anului 1939, Albania a fost invadată de către Italia, iar familia regală – care în acel an îi cuprindea pe Regele Zog, Regina Geraldine și singurul lor copil în vârstă de doar trei zile, Prințul Leka Zogu — a fugit din țară. Regele Italiei, Vittorio Emanuele al III-lea, a fost declarat noul rege al albanezilor de către Parlament, dar a abdicat de la acest rol în anul 1943.

Geraldine și familia sa au urmat calea exilului, călătorind prin Grecia și Turcia înainte de a se stabili în Franța și Anglia, unde au petrecut cea mai mare parte a celui de-al Doilea Război Mondial. După război, familia regală albaneză a plecat mai departe în Egipt și apoi a revenit în Franța, unde s-au stabilit pentru tot restul vieții Regelui Zog.

Un rege care a fost redeclarat suveran al albanezilor în urma abdicării lui Vittorio Emanuele, dar când Republica Populară Socialistă Albania a preluat controlul în 1946, acesta a fost deposedat din nou de titlu.

În 1961, soțul lui Geraldine a murit, iar fiul foștilor suverani a fost proclamat noul rege al Albaniei, cu numele de Leka I, într-o cameră de hotel pariziană de către guvernul regalist din exil. Cu toate acestea, regele cu numele n-a ajuns niciodată să conducă de fapt această țară balcanică.

Rămasă văduvă, Regina Geraldine a preferat să fie numită Regina Mamă a Albaniei, iar familia regală și-a continuat rătăcirea prin lume, stabilindu-se, pe rând, în Spania, Zimbabwe și Africa de Sud, unde fosta suverana avea să-și petreacă aproape tot restul vieții.

Acesteia i s-a interzis să se întoarcă în Albania pe perioada în care această țară a fost condusă de comuniști, însă în 1997, Geraldine și prințul moștenitor Leka au revenit la Tirana pentru un referendum care urma a decide dacă monarhia ar trebui restabilită. Referendumul a eșuat, căci doar 30% dintre albanezi susțineau monarhia, iar țara a rămas republică.

Chiar și așa, în ultimii ei ani de existență, Regina Geraldine a locuit în țara ei de adopție, la Tirana, acolo unde s-a și stins din viață, pe 22 octombrie 2002, după ce a suferit trei atacuri de cord, ultimul fiindu-i fatal.

Foto: getty images, profimedia

Mai multe