Uluitor! Meghan și Harry au vrut să folosească avionul Air Force One, dar Biden i-a refuzat

20 iulie 2023   Royals

Ducii de Sussex au tot încercat să se apropie de familia prezidențială americană, fără niciun succes, însă.

Prințul Harry și Meghan Markle au vrut să se întoarcă în Statele Unite cu Air Force One după înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, dar cererea a fost refuzată de Casa Albă, pentru a nu provoca o "agitație", au dezvăluit recent surse pentru ”Daily Mail”. ”Ar fi provocat o tensiune în relațiile dintre administrația lui Joe Biden și Familia Regală și noul Rege”, a fost argumentul americanilor pentru poziția lor.

Dar asta nu e tot! Cu câteva luni mai devreme, Prima Doamnă Jill Biden a fost invitată să participe din nou la Jocurile Invictus, aflate sub patronajul lui Harry - dar ideea a fost din start refuzată, pe fondul temerilor că Familia Regală s-ar fi putut simți ofensată de prezența ei acolo - asta deși, în 2017, Jill Biden a fost în public, alături de soțul ei și de fostul președinte Barack Obama, însă atunci Prințul Harry nu era în război cu propria lui familie.

Se înțelege că ambele inițiative eșuate au făcut parte dintr-o campanie a Ducilor Sussex pentru a câștiga influență politică în SUA, pe măsură ce se acomodau în California. Meghan Markle a pledat chiar în mod public pentru concediul plătit pentru familie în fața legislatorilor de la Capitol Hill și a făcut intens lobby pentru a intra în legătură cu soții Biden, au descoperit cei de la ”Daily Mail”, după ce a vorbit cu mai mulți actuali și foști oficiali din administrația Biden și din guvernul britanic.

Se pare că perechea regală a încercat o varietate de metode, pe lângă faptul că au vrut ca Jill Biden să participe la Jocurile Invictus și să obțină acea călătorie de întoarcere în Statele Unite cu Air Force One, Prima Doamnă primind și un cadou în semn de mulțumire pentru ceea ce a fost văzut ca un gest de susținere față de Meghan Markle în urma controversatului ei interviu televizat.

Și suntem convinși că Meghan și Harry ar fi exploatat pe cât posibil momentul Air Force One și s-ar fi văzut deja făcându-ne cu mâna de pe treptele aeronavei prezidențiale americane - adică fix ce-a încercat să prevină Casa Albă, aplicând foarte abil legea diplomației.

FOTO: Profimedia

Mai multe