Un apropiat al Prințesei uimește: Diana avea să se mute în SUA și să facă documentare, întocmai ca Ducii de Sussex

13 decembrie 2022   Royals

Avea planuri mărețe regretata Prințesă Diana, însă soarta i-a fost potrivnică. Înainte de a-și trăi iubirea vieții și de a se bucura de fiii săi care creșteau frumos, regretata fostă soție a actualului rege britanic a murit fulgerător într-o dimineață fatidică la Paris, în urma cunoscutului accident auto.

Însă înainte de decesul subit din 1997, apropiați ai prințesei, care au cunoscut-o cel mai bine, susțin că Diana Spencer se hotărâse să se mute în America și să ”scape de tot”.

Viața nu i-a fost ușoară, iar presiunea divorțului de Charles a epuizat-o. Principala problemă a Dianei a fost că nu era fericită. Nu familia, nu monarhia, ci doar ideea că-și unise destinul cu un bărbat îndrăgostit de altă femeie.

Acum, Prințul Harry îi calcă pe urme și pare a face tot ce Diana își promisese să facă pentru a fi fericită.

Foștii colaboratori ai Dianei, inclusiv valetul și bodyguard-ul au dezvăluit că Prințesa de Wales își găsise o casă frumoasă în America și se gândea să facă un documentar. Informația vine în această perioadă, când mezinul Dianei, împreună cu soția sa tocmai ce au lansat documentarul ”Harry și Meghan”, care rulează pe Netflix.

Lee Sansum, fostul bodyguard al Prințesei Diana a scris în cartea sa de memorii că mai era foarte puțin și urma ca ea să facă anunțul că se muta în America. Acesta susține: ”Mi-a spus mie. Vreau să plec în SUA, să trăiesc acolo și să scap de tot. Măcar în America toți mă plac și mă vor lăsa în pace.”

De asemenea, potrivit lui Lee Sansum, fostul bodyguard al Prințesei Diana, Lady Di era conștientă că nu va putea lua băieții, însă se consola cu gândul că-i va vedea în vacanță.

Pare-se că la nivel subconștient, dorința ascunsă a mamei i s-a transmis Prințului Harry, care îi înfruntă pe toți în legătură cu convingerile sale.

Foto: Getty și Profimedia

Mai multe