Un membru al casei regale britanice şi-a făcut rinoplastie!
Emoţii la Casa Regală Britanică! După ce Kate a trecut, cu succes şi fără complicaţii, peste o naştere naturală, un alt membru al familiei regale britanice a ajuns pe patul de spital. Este vorba despre Mike Tindal, soţul Zarei Phillips, nepoata Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Zara şi soţul ei, Mike, în ziua nunţii.
Potrivit presei britanice, ginerele Prinţesei Anne a trecut printr-o operaţie la nas pentru a-şi rezolva problemele de respiraţie cu care se lupta de mai mulţi ani. Din fericire, totul a mers ca la carte, iar problemele de respiraţie au dispărut complet. Ba chiar şi nasul bărbatul are o altă formă acum, una mult mai estetică.
Mike Tindall dezvăluise în 2015 că urma să se opereze la nas, după ce nasul său fusese rupt de mai multe ori în timpul carierei sale sportive de peste 12 ani. ”Nu vreau să mă operez, dar sunt nevoit s-o fac căci nu respir foarte bine”, spunea el către The Mirror.
Aşa arată acum Mike Tindall
Amintim că-n 2011, Prinţesa Regală Anne îşi rugase ginerele să-şi facă această operaţie înainte de nunta cu fiica sa, Zara Phillips, fiind îngrijorată de aspectul acestuia în fotografiile de nuntă. ”Prinţesa Anne m-a întrebat dacă vreau să-mi fac o rinoplastie”, a povestit Mike Tindall acum câţiva ani.
Zara e însărcinată cu al doilea copil
Mike şi Zara aşteaptă, în prezent, venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Se aşteaptă că mezinul lor să se nască în spitalul Cotswolds NHS, acolo unde a fost adusă pe lume şi fiica lor mai mare, Mia. Spre deosebire de Kate şi William, moştenitorii tronului, Mike şi Zara şi-au dorit întotdeauna o viaţă retrasă, motiv pentru care apar rar la evenimente oficiale.