Un nou amantlâc în curtea lui Juan Carlos? Fostul rege al Spaniei apare sărutând o actriță

1 octombrie 2024   Royals

Trecutul îl bântuie din nou pentru suveranul emerit, după ce un tabloid a publicat în premieră niște fotografii cu el sărutând o femeie, în urmă cu 30 de ani.

Pe lista amantelor care au trecut prin brațele Regelui Juan Carlos tocmai s-a confirmat un nume: cel al vedetei spaniole Barbara Rey (74). Cu un nume predestinat (rey=rege), fotografiile cu actrița și vedeta de televiziune sărutându-l pasional pe regele Juan Carlos au ieșit la iveală după 30 de ani petrecuți într-un sertar. Imaginile au fost publicate pe coperta revistei olandeze „Privé”, după ce fiul vedetei, Angel Cristo Jr. (43) i le-a vândut, după cum el însuși a declarat. Fotografiile îi arată pe actriță și pe monarhul emerit stând împreună pe o terasă, într-o atitudine relaxată, complice și afectuoasă.

Aceste imagini, care ies la iveală imediat după ce revista „Point de Vue” a anunțat marți că tatăl Regelui Felipe își va publica memoriile în ianuarie, sunt aceleași la care fiul actriței spaniole Barbara Rey s-a referit în ziua sa în emisiunea „De Viernes!” și pe care le-a păstrat până astăzi. Confruntarea actuală dintre mamă și fiu este atât de gravă, încât acesta din urmă nu a ezitat să le scoată la vânzare nu numai acestei publicații, ci și altora care nu au ieșit încă la iveală.

Fotografiile au fost făcute în 1994 și, potrivit lui Angel Cristo Jr., mama sa a fost cea care i-a cerut să le facă pentru a avea „soluția vieții”. La acea vreme, fiul vedetei avea doar 12 ani. În acest interviu, Angel Cristo Jr. a explicat că mama sa i-a cerut să facă fotografiile pentru că „după ce le avea, putea să ceară un loc de muncă în schimb” - adică să-l poată șantaja pe rege.

Angel Cristo Jr. a mai declarat că, pe lângă fotografiile care au ieșit acum la iveală, există unele făcute în dormitor și că, deși erau „de proastă calitate, se putea vedea ce se întâmpla în pat”. El a recunoscut că le-a făcut pentru a-și ajuta mama: „M-am gândit că dacă fac asta, mama își va găsi o slujbă și vom fi o familie fericită. Partea intimă te poate afecta, dar eu o văzusem deja pe mama mea acționând, ceea ce nu e tocmai obișnuit să-ți vezi mama cu un bărbat în pat, dar a trebuit să o fac”, a explicat el.

Fotografiile lui Barbara Rey și Regele Juan Carlos au provocat o agitație fără precedent. Cu toate acestea, ceea ce ar putea declanșa cu adevărat un cutremur politic și social sunt niște înregistrări mult mai compromițătoare decât imaginile. Căci în intimitatea întâlnirilor dintre cei doi, monarhul s-ar fi referit la probleme politice și la personalități guvernamentale într-un mod care ar fi putut compromite imaginea sa și stabilitatea instituției pe care o reprezenta. Aceste înregistrări sunt considerate de unii ca fiind adevărata bombă, ceea ce l-ar putea „îngropa” definitiv pe monarhul și așa compromis.

FOTO: Getty Images, Facebook

Mai multe