Un nou stil la Casa Regală? Se simte valul schimbării în ținutele purtate de Principesa Sofia
De când are o nouă siluetă, sora mai mică a Majestății Sale Margareta îndrăznește mai mult și în materie de stil.
Principesa Sofia e noul „star” de la Palatul Elisabeta. De când a reușit performanța de a ajunge la o talie de invidiat, cea de-a patra fiică a Regelui Mihai a fost nevoită să-și schimbe garderoba, dar și stilul personal. Și, odată cu noile haine, am descoperit o membră a Familiei Regale deschisă la nou și la exprimarea personalității și la nivel de imagine.
Deși ea este, în sine, preocupată de estetică, prin profesia pe care a îmbrățișat-o, anume arta fotografică, Principesa Sofia n-a experimentat de-a lungul timpului foarte mult această zonă a modei afișate personal. În anii trecuți, probabil și din cauza unor limitări de ordin fizic, dar și dintr-o lipsă de preocupare în acest domeniu, sora Majestății Sale Margareta nu se distingea deloc prin outfiturile sale.
Acum, însă, o vedem încercând stiluri noi, de la cele mai clasice, elegante, până la cele mai moderne, în trend. Și, odată cu evoluția garderobei Custodelui Coroanei, vedem o evoluție frapantă și la Principesa Sofia, care alege tot mai des ținute care o pun în valoare și care fac ca aparițiile sale să fie unele statement.
Dacă recent am fost plăcut impresionați de rochiile sale de seară sclipitoare purtate la gale, unde am remarcat îndrăzneala de-a purta paiete, dar și stilul Hollywood, cu broșă prinsă în talie, zilele acestea am descoperit și modernismul: cureaua purtată peste sacou, care i-a definit foarte frumos talia și care este în tendințe de câțiva ani în fashionul mondial; și epoleții aurii, în stilul costumelor lui Michael Jackson, dar care amintesc și de uniformele napoleoniene, atașați unei rochii de un albastru cobalt, greu de trecut cu vederea la gala Tinere Talente 2025 organizată ieri seară la Teatrul Național. Totodată, în periplul său la Iași, Principesa Sofia a adoptat și un total look bej, cu bluză, pantalon larg și palton, care i-a dat un aer foarte actual și rafinat.
Aplaudăm noua schimbare de stil la Casa Regală și așteptăm și alte apariții glam ale fiicelor Regelui Mihai, care au devenit nu doar repere ale distincției, ci și modele pentru eticheta regală.
FOTO: Daniel Angelescu/Casa Majestății Sale