Unde au apărut Margareta a României și Principele Radu înainte de Ziua Națională

28 noiembrie 2025   Royals

Custodele Coroanei și soțul său sunt foarte activi în continuare, pe sfârșit de an. Majestatea sa Margareta și Principele Radu în vizită la Baza Aeriană 86. Ce a vizitat cuplul regal?

Cuplul regal a fost întâmpinat cu multă căldură de militari la Baza Aeriană 86. Majestatea sa Margareta a primit flori, după care cuplul regal a fost întâmpinat cu pâine și sare, o tradiție românească atât de îndrăgită.

Potrivit Casei Regale a României, Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat Baza 86 Aeriană „Lt. Av. Gheorghe Mociorniță” din localitatea Borcea joi, 27 noiembrie 2025.

În ultimii ani, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat Baza 86 Aeriană de la Borcea în octombrie 2020, Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii în iulie 2018 și în octombrie 2025, precum și Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu în mai 2024.

Custodele Coroanei şi Principele Radu au fost întâmpinaţi de comandantul Bazei, generalul de flotilă aeriană dr. Iulian Paţilea, alături de ofițeri superiori din conducerea militară a Bazei.

Cuplul regal a vizitat noul comandament și a luat parte la o prezentare a activităților actuale ale unității militare operaționale, deplin integrată în misiunile europene și transatlantice.

Vizita a continuat în zona operațională, unde Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au asistat la o alarmă de exercițiu (Tango Scramble) și au urmărit evoluția pe cer a avioanelor F16. De asemenea, cuplul regal a vizitat simulatorul de zbor al Bazei.Cu ocazia vizitei la Borcea, Familia Regală s-a întâlnit cu personalul militar și cu cel civil al Bazei Aeriene și a luat prânzul la popotă, alături de militari.

Vizita de lucru are loc cu doar câteva zile înainte de 1 decembrie, Ziua României, o dată atât de importantă pentru familia regală a României.

În fiecare an, ziua de 1 decembrie este celebrată cu mult fast în sânul Familiei Regale române, fiind o adevărată tradiție ca Ziua Națională să fie onorată așa cum se cuvine, în amintirea rolului avut de toți cei patru regi ai României la consolidarea statului național unitar. Și astăzi, imaginile cu Regina Maria și Regele Ferdinand trăind momentul de la 1 decembrie 1918 și fiind numiți de către istorici „regii întregitori ai României”, emoționează și fascinează în aceeași măsură.

În spiritul acelor vremuri monumentale, care fac ca astăzi țara noastră să aibă un teritoriu suveran, integru și indivizibil, familia regală a României va celebra Ziua Națională de fiecare dată în mod public și plenar.

Foto: Casa Regală a României, Facebook

Mai multe