Următorul eveniment major la care este așteptată Prințesa de Wales. Kate n-a lipsit în niciun an

19 septembrie 2024   Royals

Toamna la Palatul regal britanic se anunță mai animată, odată cu promisiunea Prințesei de Wales că încet, încet își va relua activitățile oficiale.

Chiar și încă aflată în terapie, Kate Middleton și-a făcut apariția în vară la Ziua Regelui, Trooping the Colour, iar apoi la finala Wimbledon.

Fanii regali știu deja că toamna este perioada când un mare eveniment istoric este atent și îndelung celebrat de membrii familiei regale britanice. Iar Kate mai mult ca sigur va fi prezentă.

Prințesa de Wales este așteptată să-și facă prima apariție publică importantă după încheierea chimioterapiei la începutul lunii noiembrie.

Într-o atmosferă cernită, Casa Regală britanică comemorează anual un eveniment foarte important, simbolic.

Mai mult ca sigur și în acest an Kate va participa la Remembrance Day, Duminica Pomenirii la Cenotaf, pe 10 noiembrie.

Familia regală participă la ceremonia anuală de la Cenotaful din Londra, unde se strâng pentru a-i comemora pe cei care au murit în primul și al doilea război mondial și în alte conflicte. Broşa în formă de mac roşu, simbolul recunoaşterii celor pieriţi pe câmpul de luptă este nelipsită în jurul acestui eveniment. De asemenea, membrii familiei regale apar în negru, de fiecare dată. 

Programul de lucru al Prințesei Kate va include o revenire graduală la activitățile regale, aceasta va munci de acasă, iar angajamentele ei vor fi atent selectate, scrie Mirror.

Printre angajamentele dorite se numără participarea la Duminica Pomenirii la Cenotaf, un eveniment anual de comemorare a morților în război, și găzduirea concertului de Colinde de Crăciun la Westminster Abbey. În schimb, ea nu va participa la acordarea premiului William’s Earthshot Prize Awards din Africa de Sud, la care prințul William va fi prezent singur.

Pe 9 septembrie, ziua în care a anunțat că a încheiat tratamentul de chimioterapie, prințesa Kate a declarat că așteaptă „cu nerăbdare să se întoarcă la muncă și să întreprindă activități publice în lunile următoare”.

Prințesa Kate a revenit în viața publică marți la Castelul Windsor, participând la o reuniune pentru copii mici, marcând prima ei activitate oficială după finalizarea chimioterapiei. Aceasta a fost prima apariție de la 9 septembrie, când a anunțat încheierea tratamentului.

Foto: Profimedia

Mai multe