Vestea pe care o așteptam cu toții! Comunicatul emis de Palatul Kensington are de-a face cu moștenirea lui Kate

29 ianuarie 2026   Royals

Palatul Kensignton a emis un nou comunicat de presă despre Prințesa de Wales, iar anunțul făcut i-a bucurat pe toții fanii regali.

Conform celor declarate de Palatul Kensington, Kate Middleton va porni într-o călătorie în curând, iar acest lucru nu poate fi decât o veste bună pentru fanii ei, care o văd pe prințesă la fel de activă și de plină de energie ca înainte de-a se îmbolnăvi. Atât timp cât Catherine își poate respecta activitățile publice regale, e limpede pentru toată lumea că se simte mai bine.

Despre ce deplasare e vorba? Ei bine, de data asta, locul pe care-l va vizita Kate are de-a face cu strămoșii ei, acest lucru dând tentă personală întregii deplasări. Săptămâna viitoare, Prințesa de Wales va promova un proiect drag sufletului ei. Ea va vizita West Wales, o zi întreagă, timp în care se va întâlni cu manufacturieri textili și va promova creativitatea și priceperea acestora.  

Viitoarea Regină britanică este pasionată de industria textilă britanică și de tradițiile păstrate din generație în generație în acest domeniu, ea promovând, cu fiecare ocazie pe care o are, designerii britanici, atunci când își face prezența la unele dintre cele mai importante evenimente de peste an.

Ceea ce nu știe multă lume e că strămoșii prințesei au fost proprietarii William Lupton & Co din Leeds, o companie care fabrica și comercializa lână. Kate Middleton a făcut, în trecut, vizite la alți manufacturieri textili în Carmarthenshire, Suffolk, Kent și County Tyrone. Chiar și în vizita de săptămâna trecută din Scoția, ea a țesut manual, realizând o parte dintr-o eșarfă superbă.

Cu alte cuvinte, Kate a fost întotdeauna atrasă de asfel de domenii care perpetuează, an după an, obiceiuri străvechi, de care nici familia ei n-a fost străină. Așadar noul comunicat emis de palat ne aduce tuturor o veste bună – că prințesa se simte destul de întremată, după istovitoarea luptă cu cancerul, pentru a-și îndeplini datoria regală. Mai mult de-atât, e o plăcere s-o vedem pe soția Prințului William implicându-se în activități care celebrează însăși moștenirea ei.

foto - Profimedia

Mai multe