Vești îngrijorătoare! Regele Marocului, nevoit să-și împingă în față fiul moștenitor
Din cauza stării de sănătate a tatălui său, Prințul moștenitor Moulay Hassan al Marocului este mai mult ca oricând implicat în angajamentele regale.
Destinul Prințului Moulay Al-Hassan este deja trasat. La doar 21 de ani, Prințul moștenitor al Marocului se pregătește deja să îi ia locul tatălui său, Regele Mohammed al VI-lea, a cărui sănătate s-ar fi deteriorat în ultimele luni, după cum relatează „Vanitatis” într-un articol publicat miercuri, 16 octombrie.
Primul în linia de succesiune, el a fost destinat încă de la naștere să domnească sub numele de Hassan al III-lea. La vârsta de 8 ani, Prințul Moulay Hassan a ținut primul său discurs public la Academia Militară Regală din Meknes, confirmându-și agenda regală. În 2009, el a participat la Sărbătoarea Tronului, care are loc în fiecare an pe 30 iulie, data încoronării lui Mohammed al VI-lea în 1999.
Dar, pe măsură ce starea de sănătate a tatălui său a început să fie îngrijorătoare, toate privirile s-au îndreptat către fiul Prințesei Lalla Salma, ale cărui responsabilități erau deja enorme pentru vârsta lui fragedă. Astfel, încă de la 15 ani, Prințul moștenitor a început să îndeplinească un rol oficial, a participat la ceremonii oficiale în locul tatălui său și a fost prezent la toate vizitele de stat. De pildă, tot el s-a întâlnit și cu Nicolas Sarkozy, François Hollande și Emmanuel Macron la Palatul Élysée în 2019.
În timp ce calcă pe urmele tatălui său, Prințul Moulay Hassan rămâne apropiat și de mama sa și de sora lui, Lalla Khadija. Prințesa Lalla Salma s-a căsătorit cu Regele Mohammed al VI-lea și a devenit prințesă în iulie 2002. Abia în 2019, ea a divorțat de suveran. Dar, în ciuda separării, Prințul moștenitor este foarte atașat de ea și „continuă să o vadă des”, potrivit presei. Recent, cei trei membri ai Familiei Regale din Maroc au fost văzuți în vacanță la Mykonos pentru a se bucura de câteva zile departe de responsabilitățile palatului, în timp ce monarhul se odihnea la Tétouan, în nordul țării.
FOTO: Casa Regală marocană