Vești triste de la Castelul Săvârșin. Casa Regală a transmis un mesaj care i-a afectat pe localnici
Locul preferat al Regelui Mihai a devenit, în ultimii ani, destinația aleasă de mii de vizitatori. Din păcate, o veste tristă face ca porțile să fie închise în următoarea perioadă.
Cea mai frumoasă proprietate locuibilă din patrimoniul Casei Regale a suferit, în ultimii ani, transformări capitale, imperios necesare și atent supravegheate, care au adus astăzi domeniul Săvârșin la standardul de eleganță, dar și de eficiență al altor domenii regale europene. Anume, pe lângă renovările interioare şi exterioare ale castelului şi ale clădirilor anexe, Casa Regală s-a îngrijit atât ca parcul aferent să primească îngrijirile necesare pentru a crea o oază de verdeaţă aşa cum şi-a imaginat-o Regina Maria, dar şi ca Săvârşinul să beneficieze de un flux turistic, fapt pentru care au fost gândite soluţii în acest sens.
Parcul regal, o oază de verdeaţă şi parfum, iubită de Regina Maria şi de Regele Mihai
Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înfiinţat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ şi a avut moşie în zona Săvârşinului. Acest parc are o suprafaţă de 6,5 hectare şi conţine câteva specii rare de arbori şi arbuşti, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoşi de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari şi multe altele.
Astăzi cele mai frumoase locuri din parcul ce înconjoară Castelul Săvârşin sunt: heleşteul, aleea care duce la heleşteu şi podul de peste apă, arcada cu glicine, Micul Pavilion ridicat în secolul al XVIII-lea, Poarta Romană, Grădina Ascunsă, Aleea Lungă, Fântâna Toscană, Casa Grădinarului, Grădina de trandafiri a Reginei.
După ani de curăţări succesive şi plantări, astăzi grădina de trandafiri este aproape la fel de frumoasă ca pe vremuri, ştiut fiind faptul că trandafirii erau florile preferate ale Reginei Maria, o suverană care s-a îngrijit mereu îndeaproape de grădinile sale şi care a fost adeseori surprinsă în fotografii înconjurată de mult iubitele sale flori.
Totodată, în jurul castelului şi a parcului s-au creat şi zone de interes pentru public, precum Casa de ceai ori garajul Regelui Mihai, care pot fi vizitate, unde turiştii pot consuma delicatese locale şi cumpăra diverse suveniruri - pe modelul altor proprietăţi regale străine care au găsit o modalitate elegantă şi eficientă de-a atrage fonduri pentru întreţinerea domeniului.
Mesajul care i-a afectat pe localnici şi vizitatori
Din păcate, anul acesta, Casa Regală a fost nevoită să restricţioneze accesul publicului, după cum se arată într-un mesaj publicat pe site-ul oficial: „În luna august 2025, Parcul Regal Săvârșin va fi închis publicului, pentru efectuarea unor lucrări datorate furtunilor și ploilor recente. Parcul se va redeschide pentru public în lunile septembrie și octombrie 2025, sâmbăta și duminica. Vom reveni cu detalii.”
E evident că vijeliile din ultima perioadă au afectat şi vegetaţia seculară din parcul regal, astfel că e nevoie de intervenţii, atât pentru toaletarea parcului, cât şi pentru siguranţa celor care doresc să-l viziteze.
Din fericire, însă, ni se spune, în cadrul aceluiaşi mesaj public, că "Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai și Magazinul de Suveniruri pot fi vizitate în lunile iulie, august, septembrie și octombrie în fiecare săptămână, sâmbăta și duminica, între ora 10.00 și 18.00".
FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestăţii Sale