Veștile bune primite de Sarah Ferguson în urma diagnosticului de cancer de piele: "Nu s-a răspândit"

4 martie 2024   Royals

Sarah Ferguson, fosta soție a Prințului Andrew, a primit cea mai bună veste în urma diagnosticului ei de cancer de piele! E pe drumul cel bun!

Sarah Ferguson se simte "foarte ușurată" după ce a primit vești promițătoare despre starea ei de sănătate. Ducesa de York, în vârstă de 64 de ani, a aflat că cancerul său de piele, care a fost depistat în ianuarie, nu s-a extins.

Ducesa, cunoscută și sub numele de Fergie, a fost diagnosticată cu o formă incipientă de cancer de sân în iunie 2023, iar medicii au descoperit un melanom malign în timpul operației de reconstrucție. Fergie le-a povestit prietenilor că a mai fost supusă unei intervenții chirurgicale în jurul marginilor de la locul aluniței unde a avut cancerul de piele și a ganglionilor limfatici. "Din fericire, aceștia s-au dovedit a fi curați. Aceasta este cea mai bună veste pe care o putea avea despre ea în acest stadiu", a declarat un prieten pentru publicația People. Ea va trebui să meargă la diferite controale la fiecare 12 săptămâni. "Ea este foarte ușurată", adaugă sursa.

Săptămâna aceasta, Sarah Ferguson va merge la Melbourne, Australia, pentru Global Citizen NOW: Melbourne, ediția internațională inaugurală a Global Citizen NOW. Sarah Ferguson este copreședinte al summitului dedicat eliminării sărăciei extreme și se va alătura ambasadorilor Hugh Jackman și Charlie Puth la eveniment.

În ianuarie, când a apărut vestea celui mai recent diagnostic de cancer, publicația citată a primit următoarele informații: „După ce a fost diagnosticată cu o formă incipientă de cancer de sân vara trecută, Sarah Ferguson, Ducesa de York, a fost diagnosticată acum cu melanom malign".

Potrivit purtătorului de cuvânt, ducesei de York i-au fost îndepărtate și analizate mai multe alunițe de către un dermatolog în timp ce era supusă unei operații de reconstrucție în urma mastectomiei, iar una dintre alunițe a fost identificată ca fiind canceroasă. "Ducesa dorește să mulțumească întregii echipe medicale care a sprijinit-o, în special dermatologului ei, a cărui vigilență a făcut ca boala să fie depistată la momentul potrivit", a declarat reprezentantul în ianuarie. "Ea crede că experiența ei subliniază importanța verificării dimensiunii, formei, culorii și texturii și a apariției de noi alunițe care pot fi un semn de melanom".

În urma diagnosticului de cancer de piele, Fergie a petrecut o perioadă la Clinica MAYRLIFE, o stațiune medicală de sănătate din Altaussee, Austria. Al doilea diagnostic de cancer în "câteva luni a fost, evident, un șoc și o lovitură", a declarat și un prieten al lui Fergie.

Cea mai recentă apariție a Ducesei de York, Sarah Ferguson, alături de familia regală, a avut loc acum câteva zile, la comemorarea de la Capela St. George din Castelul Windsor pentru a-l onora pe ultimul rege al Greciei, care a murit în ianuarie 2023, la vârsta de 82 de ani. Fergie și fostul ei soț, prințul Andrew, au mers aproape unul de altul la evenimentul sobru.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe