Viața mai puțin știută a Prințului Andrew: a petrecut 22 de ani în Marina Regală ca pilot de elicopter

11 ianuarie 2024   Royals

Prințul Andrew , fiul Reginei Elisabeta și al Prințului Philip, și-a petrecut primii 22 de ani din viață ca al doilea în linia de succesiune la tron, în urma fratelui său, Regele Charles. Acum, ducele de York nu mai este un membru activ al familiei regale.

Născut la 19 februarie 1960, la Palatul Buckingham, Prințul Andrew a fost primul copil născut de un monarh în funcție după 103 ani, căci mama sa, Regina Elisabeta, a fost încoronată în 1953. La nașterea lui, el avea deja doi frați mai mari, pe Regele Charles și pe Prințesa Anne, iar fratele mai mic al lui Andrew, Prințul Edward, s-a născut mai târziu, în 1964.

Prințul Andrew a urmat mai întâi cursurile Școlii pregătitoare Heatherdown, acolo unde a studiat și fostul prim-ministru britanic David Cameron. Ulterior, el a studiat la internatul Gordonstoun din Scoția, unde au învățat atât tatăl său, cât și fratele său mai mare, Charles.

"Am fost suficient de nefericit în primele zile petrecute la Gordonstoun pentru a nu realiza regulile casei, care erau că nu aveai voie în casa fetelor", a explicat el în timpul unui interviu televizat din anii 1980, conform People.

"Din păcate, am fost prins intrând pe o ușă din casa fetelor salutând pe cineva", a adăugat el. Potrivit Palatului Buckingham, Prințul Andrew și-a dorit să fie pilot de elicopter încă de când era copil.

După ce a terminat studiile, el s-a înrolat în Marina Regală în 1979 și și-a petrecut următorii doi ani completând pregătirea de zbor. În 1981, Prințul Andrew a primit "aripile" și premiul de cel mai bun pilot de la tatăl său, prințul Philip.

Prințul Andrew a servit ca pilot de elicopter pe nava HMS Invincible a Marinei Regale, care a fost trimisă în Insulele Falkland în aprilie 1982, după ce Argentina a invadat teritoriul britanic. În timpul celor 10 săptămâni de război, Prințul Andrew a zburat în mai multe misiuni, inclusiv în lupta antisubmarin, lupta antisuprafață, căutarea și salvarea și evacuarea victimelor.

Când nava Invincible s-a întors în Marea Britanie după război, în septembrie 1982, Regina Elisabeta și Prințul Philip au fost acolo pentru a-și întâmpina fiul. Într-o postare pe Instagram din aprilie 2022, care a fost ștearsă între timp, Prințul Andrew a dezvăluit că participarea la Războiul din Falklands l-a "schimbat" ca om.

"Am lăsat deoparte lucrurile copilărești și falsele bravade și m-am întors în pielea unui om care înțelege mai bine fragilitatea și suferința umană”. Prințul Andrew s-a retras din Marina Regală în iulie 2001, după 22 de ani de serviciu activ. Când a plecat, avea gradul de comandor, notează Palatului Buckingham.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe