VIDEO Cum arată casa în care a crescut Kate Middleton? „Era un cămin modest, dar cald”

16 aprilie 2024   Royals

Viitoarea Regină a Angliei a copilărit într-o casă în stil victorian, cumpărată de părinții săi cu trei ani înainte de nașterea sa într-un sătuc la vreo 80 km de Londra.

Înainte ca Michael și Carole Middleton să dea lovitura în afaceri, lansând firma de organizări de evenimente Party Pieces (care azi e falimentară), ei și cei trei copii ai lor, Kate, Pippa și Michael, au locuit într-o casă obișnuită, cu dimensiuni destul de modeste, din mica localitate Southend Bradfield, aflată la vreo 5 kilometri de Bucklebury, pe celebrul Avenue of Oaks, și la aproximativ 80 de kilometri vest de Londra

Casa copilăriei lui Kate Middleton era o casă victoriană cu patru dormitoare, iar satul în care locuiau avea avantajul de a fi aproape de Complexul Sportiv Bradfield și de un teren de golf cu 9 găuri.

Locuința cu un etaj și mansardă, numită West View, a fost cumpărată de Michael și Carole Middleton în 1979 cu 34.000 de lire sterline, pe când lucrau amândoi la British Airways. Construită în stil clasic, din cărămidă roșie, casa avea o suprafață utilă de 1.420 de metri pătrați. În afară de un hol de intrare cu pardoseală din gresie victoriană, la interior avea patru dormitoare, un mic dinning cu o masă pentru 8 persoane, un mic living cu șemineu, bucătărie, două băi și o debara - Kate având camera de la mansardă. 

„Era un cămin modest, dar cald”, spunea Dudley de la Dudley Singleton & Daughter, firma care s-a ocupat ulterior de vânzarea la licitație a casei. „Au locuit aici mulți ani și după ce au avut succes cu afacerea lor. Nu au fost pregătiți să se mute, până când business-ul lor nu a devenit foarte solid. Când aduceau oameni la vizionare, Middletonii erau niște persoane foarte răbdătoare și mereu amabili”.

Kate Middleton s-a născut în 1982 și a locuit în această casă până în 1995, când Michael și Carole Middleton au vândut-o pentru suma de 158.000 de lire sterline și au decis să cumpere o locuință mai spațioasă cu banii obținuți din mica lor afacere prosperă, începută chiar în atelierul din grădina din spate. Așa au ajuns să locuiască mai întâi în Oak Acre, Berkshire, apoi, din 2012, la Bucklebury Manor, cumpărat pentru 4,7 milioane de lire sterline.

După ce fiica lor cea mare a început o relație cu Prințul William, iar familia lor a intrat în vizorul public, interesul pentru istoricul și fostele lor bunuri a crescut. Și, în anul nunții regale, casa din copilărie a lui Kate Middleton a fost subiectul unei licitații organizate de Dudley Singleton & Daughter, la puțin peste o lună de la spectaculoasa căsătorie a lui William și a lui Kate. Practic, intrarea lui Kate în Familia Regală a făcut din ea o casă unică, cu o valoare percepută mult mai mare decât valoarea reală a casei: 748.000 de lire sterline.

Casa ar putea fi transformată în muzeu. În orice caz, este o amintire regală perfectă care merită cumpărată.

Mai multe