Viorica Dăncilă, invitată la un prânz regal la Palatul Elisabeta FOTO

24 februarie 2018   Royals

Familia Regală a avut ieri un oaspete de rang înalt: premierul României, aflat la prima sa vizită de acest gen.

Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, a răspuns invitaţiei la prânz a Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, la Palatul Elisabeta. Alături de Majestatea Sa s-a aflat Alteţa Sa Regală Principele Radu.

A fost prima întâlnire a Prim-ministrului cu Familia Regală, de la învestirea guvernului condus de doamna Viorica Dăncilă.

Au fost discutate subiecte privind activitatea publică a Familiei Regale în vederea promovării şi susţinerii Preşedinţiei României a Consiliul Uniunii Europene din ianuarie-iunie 2019, continuarea numeroaselor proiecte şi evenimente dedicate centenarului anilor 1918 şi 1919, legătura cu Republica Moldova, precum şi relaţiile economice cu ţările din afara continentului european.

Foto: Daniel Angelescu/Casa Regală

Mai multe