Vizită neanunțată la spital! Cum a apărut Kate Middleton azi, după marea absență de la Royal Ascot?
Așteptarea a luat sfârșit! Fanii regali pot răsufla ușurați, căci azi, 2 iulie 2025, Kate Middleton și-a făcut apariția la Spitalul Colchester.
O nouă apariție superbă a Prințesei Kate! Prima după marea absență de la Royal Ascot
Și cât de fresh arată soția Prințului William. Se vede treaba că s-a odihnit.
Frumoasa Prințesă de Wales a optat pentru o ținută deschisă la culoare, în ton cu vremea caniculară de afară.
Prințesa de Wales a apărut public pentru prima dată de la marea absență de la Royal Ascot de luna trecută.
Apariția de azi este o surpriză, nu s-a anunțat oficial vizita Prințesei de Wales la Grădina Bunăstării RHS de la Spitalul Colchester. Scopul? Celebrarea incredibilei puteri vindecătoare a naturii, dar și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la rolul important pe care îl joacă petrecerea timpului în natură în aducerea bucuriei și susținerea bunăstării noastre mentale, fizice și spirituale.
Potrivit HELLO!, Kate Middleton a interacționat cu pacienți și membri ai personalului de la Centrul pentru Bunăstarea Pacienților cu Cancer din Spitalul Colchester, unde a vorbit deschis despre experiențele ei de după tratamentul oncologic.
Prințesa de Wales știe cât de important este suportul oamenilor, atunci când te confrunți cu o boală atât de serioasă cum este cancerul, experiență nefericită pe care a travesrsat-o și ea, anul trecut.
„Pui o față curajoasă, un fel de stoicism pe durata tratamentului, apoi, când s-a încheiat, îți spui: pot să merg mai departe, să revin la normal. Dar, de fapt, perioada de după tratament este cea cu adevărat dificilă,” a mărturisit Kate. „Nu mai ești neapărat sub îngrijirea echipei medicale, dar nici nu poți funcționa normal acasă, așa cum o făceai înainte. Și, de fapt, cineva care să te ajute să înțelegi această etapă, să îți arate și să te ghideze în perioada de după tratament, cred are o valoare inestimabilă.”, e de părere viitoarea regină britanică.
Ea a adăugat:
„Este o experiență care îți schimbă viața — fie că este vorba de primul diagnostic, fie după tratament și alte astfel de etape — este o schimbare profundă, atât pentru pacient, cât și pentru familie. Și uneori acest lucru rămâne nerecunoscut; nu realizezi, mai ales când e prima dată, cât de mare va fi impactul.”
„Trebuie să-ți găsești un nou ‘normal’, și asta necesită timp… este ca un montagne russe, nu e un drum lin, așa cum poate te-ai aștepta. Dar realitatea este alta — treci prin momente dificile. Și să ai un loc ca acesta, o rețea de sprijin — fie prin activități creative, prin cântat sau grădinărit, orice ar fi — este extrem de valoros, și e minunat că această comunitate are așa ceva. Ar fi minunat ca mai multe comunități să beneficieze de astfel de sprijin.”
Prințesa a lipsit de la cursele Royal Ascot din 18 iunie, unde trebuia să participe alături de soțul ei, Prințul de Wales, și de Rege și Regină, în timp ce continuă să-și regăsească echilibrul după lupta cu cancerul. Absența ei bruscă, anularea din scurt a dus la noi îngrijorări.
Kate nu a mai avut apariții publice de la procesiunea Garter Day din Windsor, pe 16 iunie, dar a continuat să lucreze în culise — inclusiv la o întâlnire comună cu William, când au primit-o pe Melinda French Gates la Castelul Windsor, săptămâna trecută.
Vizita regală de azi coincide cu donația a 50 de trandafiri „Catherine’s Rose”, numiți în cinstea Prințesei de către RHS (Royal Horticultural Society), ale căror vânzări sprijină Royal Marsden Cancer Charity. Floarea are petale roz-coral și un parfum intens, cu note de rahat turcesc și mango.
În timpul vizitei, Kate a fost invitată să planteze câțiva dintre trandafiri în grădina spitalului, alături de membrii personalului care se oferă voluntar pentru a îngriji grădina.
Foto: Profimedia