William și Kate ai Himalayei, figuri exotice la funeralii. Regina din Bhutan, o prezență superbă
Regele și Regina Bhutanului s-au numărat printre cei prezenți, luni, la înmormântarea de stat a Reginei Elisabeta.
Tânărul cuplu regal din Bhutan, Regele Jigme Khesar și frumoasa lui regină, Jetsun Pema, supranumiți William și Kate din Himalaya, au ieșit în evidență prin ținutele lor tradiționale purtate la funeraliile Reginei Angliei.
Regele Jigme a studiat în Marea Britanie și SUA și a urcat pe tronul Bhutanului în 2006, la doar 26 de ani, după ce tatăl său a abdicat.
Tatăl lui Jigme, cel care a introdus democrația în Bhutan în timpul domniei sale, are patru soții, toate surori cu care s-a căsătorit în aceeași zi.
În ceea ce îl privește, actualul monarh a precizat că intenționează să aibă o singură soție, pe Jetsun, cu care s-a căsătorit în 2011, când aceasta era încă studentă la Relații internaționale la Regent's College din Londra.
Regele și Regina Bhutanului s-au căsătorit în 2011 - în același an în care au făcut nunta și Prințul William cu Kate Middleton - și de atunci au devenit părinții a doi fii. Cuplul regal are o familie neobișnuit de apropiată și de înrudită: sora și fratele regelui fiind căsătoriți cu fratele și sora reginei.
Regele Jigme și Regina Jetsun ai Bhutanului au devenit mai vizibili după ce Kate și William i-au vizitat în timpul unui turneu regal, la începutul mariajului lor, în anul 2016.
Foto: Profimedia, Getty Images