Zi grea pentru Kate Middleton. După înmormântarea regală de azi, urmează adevăratul test pentru prințesă

16 septembrie 2025   Royals

Prințul și Prințesa de Wales vor participa la un eveniment regal important în această după-amiază.

Palatul Kensington a anunțat că Prințul și Prințesa de Wales vor participa la înmormântarea Ducesei de Kent, verișoara prin alianță a regretatei Regine Elisabeta, care va avea loc în această după-amiază. Prințul William și Prințesa Kate, ambii în vârstă de 43 de ani, se vor număra printre numeroșii membri ai familiei regale care vor participa la slujba de la Catedrala Westminster, în frunte cu Regele Charles și Regina Camilla.

Ceremonia funerară este programată să înceapă astăzi la ora locală 14:00 (16.00 a României) și va marca prima înmormântare catolică organizată pentru un membru al Familiei Regale britanice, o instituție care a aderat oficial la Biserica Anglicană. Membrii familiei ducesei, inclusiv soțul ei, Ducele de Kent, au fost văzuți aseară în fața Catedralei Westminster, acolo unde a fost depus sicriul din răchită al ducesei.

Înmormântarea are loc la 12 zile după ce ducesa a decedat la reședința sa din cadrul Palatului Kensington, pe 4 septembrie, la vârsta de 92 de ani. După slujba religioasă de astăzi, sicriul va fi dus cu dricul la Cimitirul Regal privat de la Frogmore, Windsor, spre locul de veci al Ducesei de Kent.

Ducesa, născută Katharine Worsley, a fost soția vărului regretatei Regine Elisabeta, Ducele de Kent. 

O adepta devotată a credinței romano-catolice, ducesa a devenit primul membru al familiei regale britanice care s-a convertit la catolicism în peste 300 de ani, făcând acest lucru în 1994.

Dorința sa a fost ca înmormântarea ei să aibă loc la Catedrala Westminster, urmând ca aceasta să fie prima înmormântare regală care are loc în acest lăcaș de cult, de la construcția acesteia, în 1903.

După slujba de înmormântare, Kate și William își vor schimba hainele cernite cu unele formale, pentru a-i primi pe Melania și Donald Trump în vizita lor oficială în Marea Britanie. 

Cuplul prezidențial urmează să aterizeze în Marea Britanie tot marți, 16 septembrie, pentru o vizită de stat de două zile.

Prințul William și Kate Middleton vor fi gazdele soților Trump și a doua zi, miercuri dimineață, la Castelul Windsor, acolo unde îi vor prezenta oficial Regelui Charles și Reginei Camilla.

În ciuda planurilor inițiale ca sosirea lor să aibă loc pe 17 septembrie, a existat o schimbare semnificativă a datei, iar Donald și Melania vor păși pe pământ britanic la puține ore după funeraliile Ducesei de Kent.

Cuplul prezidențial american este, se pare, „încântat” că Prințesa de Wales va juca un rol important în timpul călătoriei lor în Regatul Unit și că aceasta va participa la atâtea evenimente din cadrul vizitei de stat, în ciuda stării sale de sănătate încă fluctuante.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe