Actriţa Raluca Aprodu, soţia unui politician

2 martie 2020   Vedete

Raluca Aprodu va juca în serialul VLAD.

Cunoscuta actriţă interpretează rolul Ivanei, soţia unui politician important, iar în curând vom vedea impactul pe care-l va avea în întreaga poveste.

„Pentru mine această experienţă înseamnă, în primul rând, reîntâlnirea cu oameni dragi. Pe Adrian Nartea îl ştiu de aproape 17 ani. Am crescut cumva împreună în breasla aceasta. Pe Adrian Silisteanu şi pe Jesus del Cerro îi ştiu de când aveam 22 de ani. În prima zi în care am ajuns pe platoul de filmare VLAD mi-am dat seama că lucrasem, la un moment dat, cu fiecare persoană din echipă. De exemplu cu Maria, make-up artistul, am lucrat la primul meu film, la 21 de ani. Am stat aproape trei săptămâni împreună, în Bosnia. Deci pentru mine, să fiu alături de ei, a fost cel mai natural lucru,” a mărturisit Aprodu.

Raluca este una dintre cele mai apreciate actriţe de teatru şi film de la noi. Prima ei întâlnire cu camera de filmat a fost la vârsta de 17 ani, iar de atunci a apărut în numeroase filme şi seriale TV, printre care şi „Câini”, film premiat, în care a jucat alături de Dragoş Bucur. În prezent o putem vedea şi în piese de teatru precum „Beginners”, „Crima din strada Lourcine”, „Livada de vişini”,„Memoria apei”, „Nebun din dragoste”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Regele Lear”,„Trei surori” sau „UFO”.

Mai multe