Adela Popescu, impecabilă în costum de baie după trei sarcini şi la doar o lună după ce a născut
Adela Popescu s-a pregătit temeinic pentru prima vacanţă în formulă de 5. Ea şi Radu Vâlcan şi-au întâmpinat noul bebeluş luna trecută, el fiind al treilea băieţel al cuplului.
După emoţiile naşterii, Adela şi Radu pun la punct plecarea la mare cu toată trupa. Motiv pentru care prezentatoarea PRO TV şi-a etalat corpul impecabil, având în vedere că a trecut prin trei sarcini şi de la ultima nu s-au scurs decât câteva săptămâni. Bravo, Adela!
Actriţa îşi dorea enorm de mult să ajungă la mare, iar soţul ei i-a îndeplinit această dorinţă. Proaspăta mămică s-a fotografiat în costum de baie la doar o lună de la naştere, iar fanii au rămas uimiţi să vadă cât de rapid s-a recuparat vedeta şi cât de bine arată după a treia sarcină.
„Ăsta e costumul. Hai că s-a descurcat”, a scris Adela Popescu în dreptul imaginii cu ea în costum de baie.
„Ne-am făcut curaj că nu se mai putea şi am pornit spre mare. Am folosit drept pretext aniversarea de o lună a lui Adrian şi utilitatea dovedită a aerosolilor. ? De fapt, un rol important în decizie a jucat logica mea, care spune că, atât timp cât bebeluşul e alăptat exclusiv, nu se poate întâmpla nimic în plus faţă de ce s-ar putea întâmpla şi acasă, plus dorul cât casa de mare de… mare ? Soţul a zis că are logică, aşa că a fost de acord. Drept mulţumire, i-am dat un vin sec pe malul mării. Pare încântat, cred că ne mai aduce”, a scris Adela Popescu, pe contul său de Instagram.
Foto: Instagram