Adela Popescu şi copiii, loviţi de o afecţiune cumplită: "Ne-am speriat foarte tare"

15 aprilie 2022   Vedete

Adela Popescu a trecut prin momente cumplite după ce copiii au început să se simtă rău şi diagnosticul a fost unul crunt: eneterocolită.

Prezentatoarea recunoaşte că s-a speriat foarte tare şi a chemat medicul. Primul care a început să se simtă rău a fost Adrian, au urmat apoi Andrei şi Alexandru.

 „A fost o perioadă destul de dificilă. Am avut enterocolită şi ne-am speriat foarte tare. A început primul cel mic, bebeluşul, şi a fost prima dată când s-a întâmplat la el.

M-am speriat enorm, a vomitat într-o noapte foarte mult. A venit şi pediatra, că nu am putut să stăm aşa. Apoi au început şi cei doi băieţei. Radu şi cu mine am avut mai uşor aşa. Asta ca să-mi amintească să nu mă mai alint şi să las baltă vaicărelile nenecesare. Nu de alta, dar trebuie să îmi conserv energia pentru schimbat aşternuturi.

Oricum a fost destul de ciudat, de obicei enterocolita vine cu febră, dar cel mic a avut puţin, noi mai mari nu”, a povestit Adela Popescu pe o reţea de socializare.

Mai multe