A$AP Rocky, săltat de poliție după escapada romantică din Barbados cu Rihanna. A fost luat cu duba, încătușat

21 aprilie 2022   Vedete

Săptămâna patimilor pentru A$AP Rocky, iubitul Rihannei și tatăl copilului ei.

După zvonurile că ar fi înșelat-o pe vedetă, alte probleme, mult mai grave, s-au abătut asupra lui. Rapper-ul a fost luat pe sus efectiv când a revenit în Los Angeles pe aeroport, după intens mediatizata escapadă în Barbados.

Există imagini apoi cu Rocky (33), care a părăsit secția de poliție din L&A după ce a achitat o cauțiune generoasă, în valoare de $550,000. Arestarea lui a venit în urma legăturii cu incidentul armat din 2021, scrie TMZ.

Incidentul petrecut pe 6 noiembrie a degenerat, iar suspectul a tras în victimă. Potrivit autorităților americane, suspectul a fost identificat drept A$AP Rocky, care a părăsit pe jos locul incidentului, cu alți doi bărbați.

Presupusa victimă susține că Rocky a tras în el de mai multe ori și un glonț l-a atins în mâna stângă.

În timp ce era reținut, poliția a descins la domiciliul acuzatului i-a percheziționat casa din L&A, având mandat de percheziție.

Ofițerii au ridicat probe de la fața locului. Toată această întâmplare șocantă vine la doar o zi după ce a fost văzut distrându-se în Barbados cu iubita sa de 34 de ani, Rihanna.

Mașina Rihannei a fost văzută gonind pe străzile din L&A, cântăreața grăbindu-se să ajungă acasă, după ce iubitul său a fost săltat de pe aeroport.

Mai multe