Al Bano, infectat cu SARS-CoV-2. În ce stare e artistul

31 decembrie 2021   Vedete

Veşti foarte proaste pentru fanii cântăreţului italian. Cum virusul nu e interesat de perioada anului, i-a încurcat planurile artistului.

Al Bano a anunţat pe pagina sa de socializare şi a transmis tuturor un mesaj: „Ei bine, blestematul de virus m-a lovit, aşa încât nu pot face ceea ce aveam programat: ultima noapte din an la Bari, cu Panicucci şi atâţia prieteni precum Riccardo Fogli, The Kolors, cu marele Facchinetti”, a scris cântăreţul în vârstă de 78 de ani.

„Sunt aici, trebuie să lupt cu acest blestemat care este invizibil, dar loveşte, este duşmanul cel mai important, mai mizerabil, reprezintă inamicul celui de-al treilea război mondial. Fiţi atenţi, îi loveşte pe toţi, chiar şi pe cei care sunt împotriva vaccinurilor. Şi acesta este marele adevăr amar. La mulţi ani tuturor, până la urmă vom câştiga cu siguranţă”, a explicat cu năduf artistul.

Anul viitor, în luna noiembrie, Al Bano & Romina Power vor cânta la Sala Palatului, dacă totul va fi bine şi spectacolele se vor ţine. Din informaţiile prezentate în media, Al Bano este vaccinat cu trei doze, lucru care nu a împiedicat îmbolnăvirea cu COVID, dar specialiştii spun că ar proteja împotriva formelor grave.

La începutul lunii, îndrăgitul cântăreţ a participat la emisiunea ”Dansez pentru tine”, unde a avut un moment senzual cu Oxana Lebedew, în semifinală.

Foto: Profimedia

Mai multe