Alec Baldwin, mândru de sarcina soției. Își așteaptă al șaptelea copil împreună

16 iunie 2022   Vedete

Al șaptelea copil al cuplului mai are puțin și vine pe lume. Hilaria s-a pozat mândră de burtica deja vizibilă, iar actorul este în culmea fericirii.

După o perioadă foarte grea, Alec pare că și-a găsit forța de a mai zâmbi din nou. La sfârșitul lunii, cei doi aniversează 10 ani de căsătorie. Pe drum este fetița lor, al șaptelea copil al cuplului, iar ea vine ca o binecuvântare de sus, căci a fost concepută după iadul experimentat de Alec Baldwin. Anul trecut, actorul și-a împușcat mortal o colegă, pe platourile de filmare ale producției Rust, în Mexic.

Primul copil al lui Alec Baldwin este Ireland Baldwin, fiica în vârstă de 26 de ani pe care o are cu fosta soție Kim Basinger.

Cu Hilaria, instructor de yoga în vârstă de 38 de ani, actorul are două fiice și patru fii: Carmen, Rafael, Leonardo, Romeo, Eduardo și Maria.

Hilaria a postat cu mândrie pe Instagram ecografia cu micuța din burtă și a prezentat-o drept ”noua Baldwinita”. Imaginea vine la scurt timp după ce Alec a mai trăit o dramă. Mama sa, Carol Baldwin, a murit la 92 de ani.

Cei doi părinți sunt încântați de această sarcină ce a venit surprinzător, ei fiind convinși că se vor opri la cei șase copii.

Cu toate acestea, și copiii sunt încântați de veste și i-au creat micuței un mesaj emoționant de bun venit în familie, pe care Hilaria l-a încărcat pe pagina sa de socializare în urmă cu câteva luni.

Foto: Profimedia și Instagram

Mai multe