Alergia rară cu care Gabriela Cristea se luptă de o viaţă: “Mă mâncau buricele degetelor, mi se înroşeau şi făceam niste bubiţe mici”
Gabriela Cristea are o afecţiune neobişnuită, din cauza căreia îşi face singură unghiile încă din adolescenţă. Oja semipermanentă îi provoacă o alergie urâtă, cu manifestări neplăcute.
Te-ai aştepta ca o vedetă de televiziune să facă vizite dese la saloanele de înfrumuseţare, pentru un look fără reproş şi o manichiură impecabilă. Ei bine, Gabriela Cristea este una din puţinele vedete care preferă să îşi aplice lacul de unghii singură, acasă, extrem de rar apelând la ajutorul specialiştilor.
Cu mici excepţii, vedeta îşi face singură manichiura de la 14 ani, din cauza unei alergii la unghii, cu simptome foarte neplăcute. Vedeta a împărtăşit această problemă cu telespectatorii reality-show-ului său de la Antena Stars, dar a mai mărturisit şi în trecut din experienţa sa.
“Mă mâncau buricele degetelor, mi se înroşeau şi făceam niste bubiţe mici”, le-a explicat bruneta fanilor săi curioşi, după ce, în primăvara anului trecut şi-a cumpărat o lampă special pentru a-şi face singură unghiile cu ojă semipermanentă. Nici această soluţie nu s-a dovedit, însă, salvatoare pe termen lung.
Ulterior, Gabriela Cristea le-a cerut sfatul urmăritorilor ei, dezvăluindu-le detalii despre alergia care îi dă bătăi de cap serioase.
”Dragilor, vă cer ajutorul într-o problemă de alergie. Sunt alergică la oja semipermanentă, gel şi acril, dar sunt sigură că există o speranţă şi pentru cei ca mine. Am testat o ojă semipermanentă foarte frumoasă, dar tot am avut reacţii. Manifestările sunt următaoarele: disconfort, mâncărime şi umflare la nivelul buricelor degetelor. Dacă aţi avut probleme similare şi le-aţi rezolvat, vă rog să îmi spuneţi şi mie cum. Îmi doresc doar o manichiură cu ojă semipermanentă fără probleme şi discomfort”, se confesa anul trecut Gabriela Cristea.
Foto: Instagram