Alex Abagiu de la Asia Express, rănit grav pe parcursul competiţiei. S-a lovit cu faţa de ciment

17 februarie 2020   Vedete

Probele de la Asia Express sunt foarte complexe şi testează dexteritatea, simţul artistic şi rezistenţa fizică a concurenţilor. Alex Abagiu a avut de suferit, acesta s-a accidentat la faţă şi la genunchi, a căzut chiar în faţa Ginei Pistol.

Scările înguste şi abrupte, urcate în grabă într-o căldură insuportabilă, i-au făcut pe mulţi dintre ei să cedeze: ”A fost o cursă infernală până la Gina”, a spus Speak. Tot aseară, vedetele au învăţat şi coregrafii filipineze pe care au fost nevoiţi să le execute fără cusur pentru a primi următorul indiciu şi, în cele din urmă, au convins localnicii din Filipine să bea cu ei shot-uri de lambanog, băutură locală.

Alex Abagiu este cel care s-a accidentat destul de grav chiar la sfârşitul cursei. Acesta a urcat foarte multe scări alături de colegul său Radu, au alergat împreună, dar, la final, picioarele l-au trădat pe cunoscutul make-up artist, şi a căzut. Mai avea doi paşi până la Gina Pistol, dar s-a dezechilibrat. Toţi s-au speriat, l-au ridicat şi au constat că acesta s-a lovit cu faţa de ciment.

Ulterior, Alex Abagiu a declarat că se simte bine, are dureri, dar poate continua. Bucuria a fost enormă când a aflat că el şi Radu, colegul, au câştigat prima imunitate. Timp de o zi au maşină şi 100 de euro. 

Asia Express continuă

Acţiunea de pe Drumul Comorilor s-a oprit brusc, cu toate echipele în viteza cursei. Cei mai lenţi pe traseu nu au îndeplinit încă nici ultima misiune, dar cei care au păstrat ritmul sunt în drum spre Villa Escudero. Traseul primei etape va continua şi în seara aceasta, de la 20:00, cu o miză la fel de importantă: calificarea la jocul de amuletă şi cea de-a doua imunitate.

Una dintre cele mai mari plantaţii de cocos din Filipine va găzdui competiţia pentru un avantaj în show şi suma de 1000 de Euro, însă doar primele trei echipe care vor face faţă într-un test de memorie se vor califica. După ce vor face un tur ghidat al bisericii Escudero, vedetele vor fi puse la încercare de Gina Pistol, iar fiecare răspuns greşit nu va face decât să le micşoreze şansele de calificare la amuletă: ”Am zis că am venit aici pentru experienţă, să ne distrăm, dar suntem disperaţi să ieşim mereu primii!”, va mărturisi Sorin Bontea într-un moment plin de adrenalină. 

Mai multe