Alina Laufer, însărcinată cu gemeni, a ajuns de urgenţă la spital: "Mi se administrează antibiotic"

10 februarie 2021   Vedete

Însărcinată în 29 de săptămâni, Alina Laufer (39 ani) a întâmpinat mici probleme cu gemenii pe care ar trebui să îi aducă pe lume abia în luna aprilie. Fiind însă vorba de o sarcina rezultată în urmă unei inseminari artificiale, după 8 ani de încercări, este posibil ca Alina să nască prematur.

I s-au rupt membranele şi în cursul zilei de luni a ajuns la spitalul Giuleşti, acolo unde a şi optat să aducă pe lume fetiţa şi băieţelul din pântec. Deocamdată a fost internată şi este constant monitorizată însă nu se ştie cât timp va rămâne în spital. Cert este că atât mămica cât şi copiii sunt în afara oricărui pericol, iar deocamdată nu există semne de naştere.

“Vineri mi s-au rupt membranele, s-au fisurat, ieri am ajuns la spital (n.r. luni). Am sunat doctorul, i-am explicat ce s-a întâmplat, mi-a zis să stau în pat, dar având în vedere că peste weekend nu m-am simţit senzaţional,  luni dimineaţă Ilan a sunat la spital şi am venit aici, la Giuleşti. Eu credeam că mă lasă să plec acasă, nici nu mi-am adus bagaj, dar mi-au zis că rămân . Sunt la Giuleşti şi sunt foarte mulţumită de sistemul de sănătate de stat. O să nasc prin cezariană, deşi la prima sarcină, cu Karina (fetiţa de 12 ani pe care o are din prima căsătorie, cu artistul Jorje), am născut natural. Acum este inseminare, am sarcină cu gemeni şi orice zi câştigată este binevenită!"

Citeşte continuarea pe click.ro, chiar aici!

Mai multe