Ana Maria Prodan crede că Reghe o să se întoarcă acasă: “Tot pe capul nostru o să cadă, tot la noi o să se întoarcă!”
Ana Maria Prodan a dat detalii despre căsnicia cu Laurenţiu Reghecampf, divorţul extrem de discutat şi perioada pe care o traversează acum.
“Am venit cumva să sufăr, Dumnezeu ştie unde am greşit în viaţa asta, dar pot să duc”, a spus ea în podcastul lui Damian Drăghici.
Escapadele fostului soţ nu i-au fost niciodată străine, însă de fiecare dată a închis ochii pentru copii şi familie, pentru imaginea pe care o avea de apărat. Până în momentul în care totul s-a schimbat radical, au ajuns la divorţ, iar sentimentele de iubire s-au transformat. “Să furi tot ce a muncit familia şi să dispari, după care să apară amanta ta în diferite ipostaze, iar noi toţi să primim mesaje… N-a existat în istoria acestei familii aşa ceva. E ca o ironie, că n-am suportat niciodată golăncile. Astăzi el face istorie în prostie”, i se destăinuie ea lui Damian.
Chiar dacă traversează o perioadă complicată şi extrem de dureroasă, Ana Maria recunoaşte cu sinceritate că sentimentele pentru fostul ei soţ nu s-au schimbat şi nu se vor schimba vreodată, dar nici nu exclude varianta unei împăcări: “Eu l-am iertat de foarte multă vreme. Niciodată nu spun niciodată, pentru că eu am trăit în viaţa asta nişte experienţe de nu se poate. O să-l iubesc toată viaţa, l-am iubit cu toată puterea Universului. Tot pe capul nostru o să cadă, tot la noi o să se întoarcă”.
Impresara comentează în podcastul lui Damian Drăghici declaraţiile lui Reghe din ultima perioadă şi impactul pe care îl au asupra copiilor şi recunoaşte ce îşi reproşează din relaţia pe care au avut-o: “Poate nu l-am ajutat în ultima perioadă atât cât ar fi trebuit. Nu pot să-l urăsc, mi-a făcut cel mai frumos cadou”.
Chiar dacă în acest moment nu se poate gândi la un alt bărbat în viaţa ei, atunci când va fi cazul, va trebui să fie cineva din străinătate.