Anca Serea revine pe sticlă. Unde va putea fi văzută frumoasa brunetă

4 decembrie 2020   Vedete

Anca Serea şi Florin Căruceru vor prezenta ştirile sportive la Prima TV. Ultimele rezultate, noutăţi despre sportivii români, toate competiţiile de amploare vor fi redate în fiecare zi la cel mai important jurnal de la Prima TV, FOCUS 18.

Berecleanu va prezenta ştirile de luni până joi, iar de vineri până duminică va prelua ştafeta Marius Saizu. Sebastian Zachmann va fi senior corespondent pe zona de politic. Ştirile de după amiază vor fi redate de Livia Graur de luni până vineri, de la ora 15.00, iar de ştirile nopţii se va ocupa Ioana Maria Moldovan, de luni până joi, de la ora 23.00.

Odată cu relansarea FOCUS, începe şi campania editorială "Crede în bine”, în care materialele se vor axa pe oamenii de rând, pe poveştile lor de viaţă, pe extraordinarul din fiecare dintre noi şi mai ales pe ceea ce aduc societăţii eroii acestor zile. Fie că vorbim de medici, de militari, de donatori de plasmă sau despre oameni cărora nimeni nu le dădea vreo şansă să iasă din boala care a oprit planeta, toate aceste poveşti de viaţă ne demonstrează că umanitatea şi speranţa nu au dispărut.

Mai multe