Andie MacDowell își poartă frumusețea relaxată, la 64 de ani

26 mai 2022   Vedete

Este una dintre cele mai relaxate actrițe, foarte împăcată cu trecerea timpului. Întocmai ca Sharon Stone, prin naturalețe emană atâta siguranță.

Vedeta a fost fotografiată în timp ce se afla pe balconul hotelului la care este cazată pe durata festivalului din Franța.

Superba Andie MacDowell nu a lipsit de pe covorul roșu de la Cannes. Cea de-a 75-a ediție a celebrului festival este în plină desfășurare pe Riviera Franceză, până sâmbătă.

Actrița celebră a ajuns pe aeroportul din Nisa într-o lejeră rochie albastră, balerini cărămizii, iar părul, știm deja. Îl lasă natural și cărunt. Este în continuare foarte feminină, la 64 de ani, cu o siluetă de invidiat.

Și fiica lui Andie MacDowell participă la Festivalul de la Cannes. Margaret Qualley nu a lipsit de la premiera noului film ”Stars at Noon”. Superba tânără a pășit pe covorul roșu împreună cu partenerul său din film, Joe Alwyn.

Foto: Profimedia

Mai multe