Andreea Ibacka a intrat în travaliu! Cabral a făcut anunţul cu emoţie, după ce ieri a fost ziua sa de naştere

5 octombrie 2021   Vedete

Surpriză imensă pentru Cabral şi soţia sa. Andreea a intrat în travaliu, în urmă cu trei ore. Este acesta un cadou pentru prezentatorul care şi-a serbat ieri ziua de naştere?

Prezentatorul care a împlinit ieri 44 de ani a postat pe contul său de Instagram un filmuleţ în care o are pe Andreea în dreapta sa, în maşină, explicând că se îndreaptă spre spital, ca actriţa să poată naşte.

În stilul său caracteristic, Cabral a povestit într-un mod amuzant că se pregătesc de ”livrare”, iar Andreea l-a rugat să înceteze şi să nu o mai facă să râdă.

Deşi aflată în travaliu, Andreea a râs şi a glumit cu soţul ei, cerându-i să mai rămână în zonă, după ce o lasă la spital, în caz ca va trebui să se externeze rapid. În spirit de glumă, prezentatorul TV a refuzat-o. Postând, ulterior, o imagine cu soţia sa, încarcată de bagaje, la intrarea în spital: „Se livrează”, a scris Cabral în dreptul imaginii.

Cabral şi Andreea Ibacka au zece ani de căsnicie şi urmează să devină părinţi pentru a doua oară.

Cei doi au făcut o şedinţă foto superbă cu Andreea însărcinată, alături de micuţa Namiko ce în curând va deveni sora cea mare.

Foto: Instagram

Mai multe