Andreea Mantea nu mai prezintă emisiunea de la Kanal D! Cine a înlocuit-o pe vedetă

13 iulie 2020   Vedete

Veste neaşteptată în televiziune! Andreea Mantea nu va mai prezenta emisiunea "Puterea Dragostei" de la Kanal D. Sezonul trei va debuta curând cu o nouă prezentatoare, iată cine îi ia locul vedetei. 

Noul sezon al show-ului matrimonial vine cu o surpriză pentru telespectatori. Andreea Mantea nu va mai prezenta sezonul 3 al emisiunii "Puterea Dragostei". Pregătirile pentru noul sezon au intrat deja în linie dreapta, iar telespectatorii vor avea parte de schimbări.

Emisiunea va fi prezentat de Cristina Mihaela Dorobanţu, vedeta care a devenit cunoscută publicului dupa ce a concurat în show-ul Bravo, ai stil!, a prezentat, alături de Victor Slav, show-ul Îmi place dansul! şi a fost realizatoarea şi prezentatoarea rubricii "Secrete între fete", din cadrul emisiunii Teo Show, la Kanal D.

Cristina Mihaela Dorobanţu, noua prezentatoare "Puterea Dragostei" sezonul 3

"Sunt foarte fericită să fac parte din acest show extraordinar, Puterea Dragostei; sunt nerabdatoare să îi cunosc pe concurenţi, să intru în atmosfera de la filmări. Va fi o provocare frumoasă pentru că e vorba despre dragoste, despre oameni care îşi caută sufletul pereche. Sper să le port noroc concurenţilor!", a spus Cristina Mihaela Dorobanţu, prezentatoarea Puterea Dragostei sezonul 3.

Cristina Mihaela Dorobanţu îşi dorea de mică să devină celebră 

Vedeta de la Kanal D ne-a oferit un interviu în exclusivitate acum ceva vreme în care a făcut dezvăluiri despre viaţa sa: "Da, îmi doream să cunosc celebritatea . Cu toate că am absolvit Facultatea de Drept şi, ulterior, am făcut Master în Dreptul Afacerilor, televiziunea cred că este cel mai mare vis al meu. Iată că viaţă m-a adus exact acolo unde am visat, dar trebuie să recunosc că n-a fost deloc uşor. Am întâmpinat foarte multe obstacole, dar mă bucur că am reuşit să trec peste toate. Sunt o persoană credincioasă şi cred că Dumnezeu a stat deasupra tuturor încercărilor din viaţa mea, astfel încât să reuşesc să le depăşesc."

Foto: Facebook, Kanal D

Mai multe