Angela Gheorghiu şochează cu declaraţiile sale! Ciprian Porumbescu nu are o muzică de valoare, George Enescu a dirijat de două ori, iar Maria Tănase a cântat printre mese
Convinsă că „În România am învăţat o falsă istorie a muzicii, fabricată şi comandată”, marea soprană spune lucruri incomode despre mari artişti ai secolului trecut.
Într-un interviu mai sincer ca oricând, dar şi mai şocant ca niciodată, Angela Gheorghiu a vorbit despre cei cu care obişnuim să ne mândrim atunci când vorbim despre valorile muzicii româneşti. Ei bine, soprana română răstoarnă tot ce ştiam până acum şi ne oferă perspectiva sa asupra culturii române, îndreptăţită, spune ea, în urma informaţiilor reale aflate după ce a părăsit ţara.
Iată scurta sa analiză asupra câtorva nume-simbol al muzicii noastre, precum Ciprian Porumbescu, George Enescu ori Maria Tănase, făcută în cadrul unui interviu pentru contributors.ro, prilejuit de nou lansatul volum „Angela Gheorghiu. O viaţă pentru artă”, ce cuprinde interviurile sale cu foarte cunoscutul jurnalist britanic John Tolansky şi cu Sorana Savu.
Muzica lui Ciprian Porumbescu nu este de mare valoare
”Cine a fost Ciprian Porumbescu? Un compozitor care a scris puţine lucruri… Aici este o problemă în România. O problemă cu George Enescu, cu Ciprian Porumbescu… Nimeni nu vrea să afle cine au fost oamenii aceştia. Ciprian Porumbescu a fost un compozitor ce se afla la începutul carierei, a compus o operetă românească. Muzica sa nu este de mare valoare, comparativ cu mulţi alţi compozitori români. Bietul de el nici n-a avut timp pentru că a murit tânăr din cauza tuberculozei", spune ea despre cel care, într-adevăr, a murit înainte de-a împlini 30 de ani, dar care ne-a lăsat moştenire celebrele „Balada pentru vioară şi orchestră” şi opereta "Crai nou".
"Eu, în 30 de ani, nu am descoperit nici o sală importanta în care George Enescu să fi cântat"
Convinsă că "istoria de la şcoală, istoria României, politică sau socială, dar şi istoria culturală este alcătuită în România din false legende. Din oameni despre care ni se spune că au făcut, că sunt mari, dar ei nu sunt aşa de mari", Angela Gheorghiu vorbeşte şi despre adulatul compozitor George Enescu, căruia i s-a consacrat un întreg festival internaţional, organizat anual la Bucureşti: "Eu, în 30 de ani, nu am descoperit nici o sală importanta în care George Enescu să fi cântat. Unde a cântat? Vă imaginaţi în perioada în care George Enescu a cântat la vioară ce artişti mari erau atunci pe planetă? Vă puteţi imagina? (...) Dacă te-ai dus la Paris nu înseamnă că eşti cel mai mare artist. Nu este adevărat. Sunt şi artişti care au rămas în România şi sunt foarte buni. Dar nu ştie nimeni de ei. Şi aici trebuie să se facă o distincţie foarte serioasă. Ce înseamnă să faci o carieră mondială, ce înseamnă să fii un mare compozitor, ce înseamnă să fii un mare dirijor? Adică, prin munca pe care tu o poţi demonstra? Despre Enescu ştiu doar că în America a cântat o dată la New York, a înlocuit un dirijor, pe Toscanini, la Carnegie Hall. L-a înlocuit, deci nu l-a invitat nimeni iniţial pe el. Şi după aceea a fost a doua oară. Deci de două ori, cu două ori nu faci carieră, da? Trebuie spuse lucrurile aşa cum sunt. Când s-a dus a doua oară a cântat într-un muzeu. Nu vreau să vă supăraţi pe mine, că distrug legende, dar trebuie să îi aducem în lumină pe adevăraţii mari artişti. Există mari şi mici artişti români şi în afara României şi există mari şi mici artişti şi în România. Aceste adevăruri trebuiesc studiate şi expus doar adevărul dovedit”.
"Maria Tănase a cântat printre mese"
”Nu poţi să spui că Maria Tănase a fost şi a cântat la New York. Artiştii de muzică populară nu cântă în săli mari. Cântă doar la comunităţile de români. Şi cântă în restaurante. Sau în mici săli pe care reuşesc ei să le închirieze. Trebuie spuse lucrurile pe nume. M-aţi înţeles ce vreau să spun? Legendele care s-au format în România sunt exagerate, s-au construit false legende comandate. Sunt nume şi istorii construite. Nu poţi să spui că Maria Tănase cânta la New York, dacă ea a cântat printre mese. Este adevărat. A cântat, într-o expoziţie probabil internaţională din moment ce i-a invitat şi pe români acolo. Oamenii stăteau la mese şi ea a cântat printre acei oameni. Dar trebuie înţeleasă nuanţa pe care eu vreau să o arăt”.
În apărarea celor spuse de ea, Angela Gheoghiu afirmă că "la început şi eu credeam în aceste legende. Dar apoi am trăit în lumea adevărată, aceea în care este socotit omul de valoare, omul care poate demonstra de-a lungul anilor cu exactitate la ce nivel este. Şi cine este. În toată lumea există treaba asta. Minus România. În România am învăţat o falsă istorie muzicii, fabricată şi comandată. Din păcate”, a mai declarat artista în interviul pentru contributors.ro.