Are 33 de ani şi este frumoasă de pică. Cum arată Lily, fiica cea mare a lui Kevin Costner?
Lily Costner, în vârstă de 33 de ani, este a doua născută a celebrului Kevin Costner, ajuns la 65 de ani.
Un actor care se poate mândri, de altfel, cu o familie numeroasă, şi prin asta ne referim la cei şapte copii ai starului. Născută în anul 1986, din primul mariaj al lui Kevin cu Cindy Silva (a doua poză de jos), Lily mai are şase fraţi, dintre care patru doar de tată. Este vorba despre Annie (35), Joe (31), Liam (23) şi cei trei copii ai lui Kevin cu actuala soţie, Christine Baumgartner: Cayden (12), Hayes(10) şi Grace (9).
Revenind la Lily, deşi aceasta a fost şi este atrasă şi de actorie, prima ei iubire a rămas muzica. Mai mult, tânăra a apărut în numeroase cântări ale celebrului său tată, pe care acesta le susţine cu formaţia Modern West.
Frumuseţea naturală a lui Lily şi numele faimos pe care îl poartă a făcut ca aceasta să fie încoronată Miss Golden Globe în anul 2004, urmând tradiţia altor fiice de actori faimoşi care primesc acest titlu în cadrul celebrei gale de film.
Foto: Getty Images, Instagram