Arnold Schwarzenegger: Război tacit între copilul din flori și moștenitorii Terminatorului

23 iunie 2023   Vedete

În urma unei aventuri cu menajera familiei, Arnold a devenit tatăl unui băiat, acum în vârstă de 25 de ani. Joseph Baena se înțelege de minune cu celebrul său părinte, însă pare că este la cuțite cu cei patru copii ai actorului. 

Arnold Schwarzenegger a dat lovitura în culturism, în cinema, în politică și a întemeiat o familie de toată frumusețea cu fosta jurnalistă Maria Shriver, pe care ulterior a aruncat-o în haos după ce a avut o aventură cu menajera familiei. Aventură pecetluită de venirea pe lume a unui băiat, Joseph Baena, azi în vârstă de 25 de ani. Așa a început un război tacit între copilul din flori și cei patru copii rezultați din căsnicia de peste 20 de ani a lui Arnold.

Conflictul mocnit a fost readus în atenție recent, cu ocazia lansării ultimului film al actorului, FUBAR, premieră la care au luat parte cele două fete ale sale, Katherine (33) și Christina (31), dar și Joseph Baena. Fetele au pozat pe covorul roșu alături de celebrul lor tată, însă nu l-au băgat în seamă deloc pe fratele vitreg, sosit singur la eveniment.

„Sincer, Joe nu e iubit de frații lui. Este mare păcat, deoarece e un copil tare bun, iar Arnold a avut mereu grijă să-l trateze la fel ca pe ceilalți“, a declarat o sursă pentru Page Six. „Nu e drept, dar cred că e de înțeles, totuși. El e produsul a ceva ce nu trebuia să se întâmple niciodată“, declara acum ceva vreme o altă sursă, luând apărarea familiei „oficiale“.

"Joseph este fructul unei aventuri secrete"

Deși la premiera FUBAR a pozat pe covorul roșu doar cu fetele lui, Arnold a avut grijă să aducă aminte și de Joseph în interviuri. „Sunt foarte bucuros că e și el aici. Ne ajutăm mult unul pe altul, e cel mai important lucru“, a declarat starul în vârstă de 75 de ani. Cu toată că petrece mult timp alături de acesta, mergând împreună la sala de fitness, la masă, la diverse evenimente, Arnold nu a reușit să le insufle și celor patru copii ai săi (în afară de cele două fete, mai are doi băieți, Patrick și Cristopher) dorința de a-și cunoaște mai bine fratele.

De altfel, Joseph nici măcar nu a fost invitat la nunta lui Katherine cu Chris Pratt, în 2019. Tot ce a putut face a fost să-i transmită surorii sale toate cele bune printr-un mesaj pe Instagram. „De ce ar vrea ea să lege vreo prietenie cu puștiul ăsta? Joseph este fructul unei aventuri pe care Arnold a ținut-o secretă ani de zile! O situație rușinoasă, ce a dus la destrămarea familiei. Nu o condamn că nu vrea să aibă de-a face cu dovada acestui lucru“, a declarat la vremea aceea un apropiat de-ai lui Katherine, fiica cea mare a lui Arnold.

Ironia sorții este că deși familia de drept nu cultivă o relație cu Joseph Baena, dintre toți copiii fostului guvernator al Californiei, el îi seamănă cel mai bine. Și nu doar fizic. Practică body building la cel mai înalt nivel, este pasionat de actorie (nr. a debutat în cinema în 2022, cu filmul Chariot), a participat la Dancing with the Stars și, la fel ca și tatăl său, încearcă să-și creeze un renume prin forțele proprii. „Când merg la castinguri, nimeni nu știe cine sunt, fiindcă am alt nume de familie“, a declarat Baena în Men’s Health.

S-a născut la cinci zile după al patrulea copil al lui Arnold

Povestea adulterului comis de Arnold în 1996 cu Mildred Baena, care lucra ca menajeră pentru el și soția sa, nepoată a lui John F. Kennedy, încă din 1986, este mai ceva ca un scenariu de telenovelă. Profitând de faptul că partenera de viață era plecată într-o vacanță, actorul a avut o aventură cu Mildred, la rândul ei aflată într-o căsnicie. Când, nouă luni mai târziu, femeia a devenit mamă, lui Arnold nu i-a trecut prin cap că el este tatăl. În mod incredibil, băiatul lui Mildred s-a născut la doar cinci zile după ce Maria a adus pe lume al patrulea copil al lui Arnold, pe Christopher.

Se pare că Joseph avea deja opt ani când Arnold s-a convins, văzând asemănarea tot mai mare, că aventura sa n-a rămas fără urmări. Și mai frapant este că fiul menajerei a crescut în preajma celor patru copii ai starului, fără ca aceștia să știe că-și priveau, de fapt, fratele. Dar Maria Shriver s-a prins la un moment dat și și-a confruntat soțul într-o ședintă de terapie de cuplu. Unde Arnold, așa cum a povestit în autobiografia Total Recall: My Unbelievably True Life, a trebuit să recunoască grozăvia. Vestea a ajuns în presă în 2011, după ce Schwarzenegger a ieșit din funcția de guvernator al Californiei, post pe care-l ocupase timp de opt ani. Ziarul L.A. Times a divulgat întreaga poveste, iar Maria Shriver a intentat divorț.

Menajera și-a dat demisia, acordând atunci un singur interviu presei. „La vremea aceea, credeam că-l iubesc. Da, îl iubeam. Lucrurile s-au întâmplat fără să ne dăm seama, aveam o conexiune aparte. (…) El știe că n-aș spune sau face ceva care să-l rănească vreodată. Este un om bun, știu că și el suferă“, a declarat femeia originară din Guatemala pentru Hello!. În același timp, a precizat că singura reacție a copilului ei când a aflat că Arnold îi e tată a fost: „Cool!“. Și chiar dacă fapta lui Arnold este reprobabilă, este onorabilă atitudinea sa față de Joseph. Nu doar că i-a plătit studiile și s-a ocupat de el îndeaproape, dar se pare că în 2010 a scos din buzunar peste 60.000 de dolari ca să-i cumpere o casă menajerei.

„E un tată fantastic, un model de viață. Cel mai deștept om pe care îl cunosc. M-a susținut mereu“, a dezvăluit Baena.. Cât despre fosta soție trădată, Maria Shriver, aceasta nu doar că a depășit momentul, dar a păstrat o relație cordială cu Arnold, luând chiar parte la aniversările acestuia, aflat deja de ani buni într-o relație cu o femeie cu 28 de ani mai tânără.

Iată că, așa cum s-a reinventat de atâtea ori în viața profesională, pendulând cu pricepere între sport, filme și politică, Arnold Schwarzenegger a reușit o reinventare și în viața personală, greu de conceput după isprava comisă în 1996. 

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe