Beatrice Rancea a suferit un accident. Ce schimbări au intervenit în viaţa ei

30 iulie 2019   Vedete

Beatrice Rancea revine pe sticlă. Regizoarea va fi unul dintre juraţii show-ului „Îmi place dansul!'' , care va fi difuzat din această toamnă la Kanal D. Rancea se reîntoarce astfel la una dintre marile sale pasiuni, dansul, asta după ce un accident nefericit a îndepărtat-o de scenă.

Beatrice Rancea a fost întotdeauna îndrăgostită de dans, iar până la 30 de ani a fost balerină profesionistă. În urma unui accident ce i-a afectat ireversibil genunchiul, Rancea a fost nevoită să îşi regândească traseul profesional.Nu a renunţat la scenă, ci s-a orientat spre regie. În prezent, Beatrice Rancea este Managerul General al Operei Naţionale din Iaşi.

„Dansul este un mod de a trăi, de a visa, de a exista. Îmi doresc ca, prin intermediul acestui show, să cunosc tineri talentaţi, dăruiţi dansului, care să impresioneze telespectatorii prin evoluţiile lor. Îmi doresc, de asemenea, ca această emisiune să reprezinte lozul lor câştigător în pariul cu scena, cu viaţa”, mărturiseşte Beatrice Rancea. 

                

Mai multe