Boala de care suferă Andreea Antonescu: "Mi s-a părut umflată la faţă"

15 martie 2021   Vedete

A intrat în competiţa de la Survivor şi pare decisă să căştige. Puţin sunt însă cei care ştiu că Andreea Antonescu nu a făcut sport niciodată, iar asta din cauza bolii cu care s-a confruntat, iar acum îşi depăşeşte limitele.

„Pe mine Andreea mă surprinde pozitiv cu felul în care se comportă. Ea nu este o fire sportivă, nu a făcut sport niciodată, pentru că nu a avut voie, a avut probleme de sănătate destul de grave şi a fost un copil traumatizat de boală. Nu putea să se joace, să se mişte, la fel ca ceilalţi copii. 

Ea a avut sindrom nefrotic, la vârsta de un an şi opt luni a fost diagnosticată. Am fost internată cu ea foarte mult timp în spital. De la vârsta de trei ani analizele au început să iasă bune, dar a fost pe regim alimentar în continuare, astfel încât nu a putut să aibă o viaţă normală din acest punct de vedere, al mersului în colectivităţi, al regimului alimentar. Dar am trecut peste tot, acum este o fată sănătoasă şi luptătoare', a povestit mama artistei, potrivit Wowbiz.

Cu toate astea, cea care i-a dat viaţă îi analizeză fiecare mişcare şi e atentă la fiecare semn de boală.

“Poate o privesc cu ochii de mamă grijulie, că mereu am fost aşa când a fost vorba de sănătatea ei, dar mi s-a părut în ultimele emisiuni că e puţin umflată la faţă şi puţin încercănată. Am văzut că este mereu cu sticla de apă în mână, asta e bine pentru că ea trebuie să consume multe lichide şi sper ca Dumnezeu să o ajute şi să nu se întâmple ceva',

Andreea e un om integru, cu o putere psihică foarte bună, analizează lucruri în detaliu şi sunt sigură că nu se va clătina nici în stânga, nici în dreapta”.

Mai multe