Britney Spears, criticată că a pozat sexy pe Instagram imediat după ce-a pierdut sarcina
Britney Spears a postat pe Instagram un video mai vechi în care apare veselă și topless pe plaja din Mexic. Numai că această postare pare un pic cam nepotrivită având în vedere că vine la doar câteva zile după ce vedeta a anunțat că a pierdut copilul pe care-l aștepta împreună cu logodnicul Sam Asghari.
După ce, weekendul trecut, vedeta de 40 de ani a dezvăluit că a pierdut sarcina pe care de-abia o anunțase cu o lună înainte, fanii acesteia au fost dezamăgiți s-o vadă revenind la vechile obiceiuri pe social media, și anume postând imagini aproape indecente cu ea, la doar două zile după ce a făcut teribila mărturisire.
Chiar și mesajul care a însoțit postarea sună un pic bizar: "Încercând să fiu sexy alergând ca-n Baywatch!".
În filmulețul postat luni noapte, Britney apare distrându-se de minune în vacanța ei din Mexic, de la începutul primăverii, la un moment dat artista renunțând la sutienul de la costumul de baie.
Iar această postare nepotrivită vine, cum spuneam, la doar două zile după ce ea și logodnicul Sam Asghari au făcut public un comunicat comun în care au anunțat că au pierdut copilul lor-minune.
Dacă Sam n-a mai postat nimic pe pagina lui de Instagram de-atunci, Britney a fost activă ca de obicei, iar fanii acesteia au fost intrigați de faptul că artista nu dă semne c-ar suferi în urma pierderii sarcinii. Poate că o atitudine pozitivă este, până la urmă, mai potrivită în aceste momente...